Fără recursul la „componenta geopolitică”, mulţi nu ar mai putea să explice nici esenţa şi originile „valorilor”, nici „nevoia de reforme” şi nici „interesul naţional”.
Din păcate, practic orice schimbare făcută de Parlament sau de Guvern este motivată, în mod obligatoriu, de „nevoia” de „aliniere la standarde” externe sau de „imperative integraţioniste”. În Republica Moldova lipseşte motivaţia internă de creare a bunăstării pentru toţi, de instituire a unei orânduiri drepte şi a unei atmosfere echitabile. Există doar convingerea că, „integrându-ne, ne vom pricopsi automat cu tot ce ne dorim, dar încă ne lipseşte”. Clasa politică iniţiază tot felul de transformări pentru a primi o note mari din partea Bruxelles-ului şi nu pentru a pune în practică proiectul nostru de ţară. Pentru că un asemenea proiect nici nu avem.
Departe de noi gândul să afirmăm că majoritatea politicienilor moldoveni nu ar avea şcoală sau că nu ar fi făcut carte. Dimpotrivă, unii au mai multe diplome, vorbesc limbi străine şi chiar se pot exprima corect şi coerent într-o română cât de cât cultivată.
Însă, adunaţi laolaltă în „clasa politică”, politicienii moldoveni au produs în ţară un dezastru monumental. Ceea ce avem la ora actuală în Republica Moldova poate fi comparat cu rezultatul depistat de educatoarea de grădiniţă, care ar lăsat copiii singuri pentru câteva ore. Şi am putea să facem mult haz pe seama vraiştii lăsate de aceştia, dacă nu ar fi vorba de sute de mii de vieţi distruse de nesimţirea „clasei politice”.
Dar care este, oare, leacul? Pentru a îndrepta lucrurile, întâi de toate la nivel de percepţie, trebuie să fie substituite convingerile „integraţioniste” cu altele realiste şi obiectiv necesare. Avem nevoie de un fond doctrinar fecund. Este cazul să ştim să respingem ceea ce nu ni se potriveşte şi, dimpotrivă, să adoptăm (sau să adaptăm) ceea ce organic ne este trebuincios.
Pentru asta ar urma să cultivăm un proiect de ţară care să se bazeze pe identitatea noastră şi care va urmări nu imitarea altor modele, ci:
1) Binele comun;
2) Dreptatea şi echitatea;
3) Performanţa.
Asta trebuie să poată spune oricine despre starea de lucruri din Republica Moldova: că suntem o ţară a binelui comun, în care domneşte dreptatea şi echitatea iar politicul, administraţia şi economia la noi sunt performante. Ar fi utopic să tindem spre „organizarea” unui paradis terestru. Dar acestea trebuie să fie tendinţele şi nu imitarea unor proiecte externe.
Unii sunt de părere că actualii majoritari şi opozanţi nu au nicio şansă să se „corecteze”. Cu excepţiile de rigoare, bineînţeles. Dar ca să ajungem la etapa când „ei” vor putea fi substituiţi cu „alţii”, trebuie să se consume integral actuala etapă politică şi ideologică. Şi abia „atunci” o să apară o şansă. Să dea Domnul ca măcar „atunci” ai aibă cine să fie la înălţime şi să fructifice din plin şansa. Iar şansa nu ni se oferă decât foarte rar, poate odată la câteva generaţii. Şi poate că generaţia care va trebui să fie „atunci” la înălţime se maturizează în aceste zile şi îşi fortifică imunitatea faţă de prostie, văzând "rezultatele" obţinute de decidenţii de azi.
