Statisticile arată că numărul de decese zilnice în traficul rutier, la locul de muncă, din cauza modului de viaţă nesănătos etc., este atât de mare, încât numărul de victime umane provocate de atacurile teroriste nici nu încape în vre-o comparaţie cu primele. Este adevărat că fiecare pierdere de viaţă umană e o mare durere şi o mare tragedie şi nici un caz de deces al unui om nu poate fi tratat ca banal. Chiar şi executarea unui mare criminal este o tragedie, pentru că un om este lipsit de viaţă de alţi oameni din cauza că devenise un mare pericol pentru societate.
Revenind la problema terorismului trebuie să înţelegem că nu la întâmplare acest „fenomen” deranjează mai mult decât pierderile de vieţi omeneşti în circumstanţe cotidiene.
Terorismul şochează popoarele şi sfidează în cel mai brutal mod posibil orânduirile în care oamenii sunt obişnuiţi să vieţuiască. El este atât de fetid şi din cauza că se manifestă prin grupuri mici, formate din câţiva oameni, care pot să destabilizeze ţări mari şi chiar supra-puteri mondiale. Atacurile teroriste îi fac pe conducătorii de ţări să se simtă penibili, incapabili, devalorizaţi şi dezarmaţi, iar pe cetăţeni, să-şi piardă încrederea în capacitatea statelor de a le oferi protecţie. Terorismul destabilizează mediul investiţional şi seamănă frică în măduva oaselor. Îi face pe oameni să aibă în permanenţă fobii; cultivă tot felul de obsesii, care fac viaţa în societatea extrem de tensionată.
Terorismul are mai multe rădăcini, care îl fac extrem de periculos. Întâi de toate trebuie să menţionăm sărăcia şi imposibilitatea de a forma şi creşte familii în ţările de unde provin cei care devin terorişti. Aceştia, neavându-şi speranţele legate de unele perspective de valorificare telurică a propriului potenţial, caută să facă orice pentru a-şi asigura o condiţie celestă în viaţa de apoi şi astfel cad cu uşurinţă în plasele recrutorilor. Aceştia din urmă „oferă” formula cea mai seducătoare, cea „mai rapidă, simplă şi eroică” pentru tinerii islamişti dornici să păşească brusc de pe pământul păcătos în paradisul râvnit.
O altă cauză este setea de răzbunare. Imaginile cu copii, maturi şi bătrâni sfârtecaţi de bombardamentele „aducătorilor de democraţie”, cu casa părintească rasă de pe faţa pământului de cei care vin să aducă „bunăstarea şi drepturile omului”, nu se şterg niciodată din mintea omului care a avut parte de o asemenea întâlnire cu „apostolii civilizaţiei”. Terorist nu va deveni neapărat doar cel care a rămas singur pe lume şi în ochii căruia au murit toţi ai lui de „obuzele aducătoare de democraţie” ci şi unele persoane care îşi asumă soarta acestor victime şi care decid să le răzbune, să lupte „pentru Islam” şi astfel „să capete raiul”.
Ca să nu mai fie ameninţat de atacuri teroriste, Occidentul ar trebui să se izbăvească de imaginea de agresor al popoarelor musulmane şi să renunţe la exploatarea în propriile interese a animozităţilor dintre aceste popoare. Occidentul ar trebui să pună umărul la stabilizarea situaţiei din Orientul Mijlociu. Să nu susţină unele state musulmane contra altor state musulmane. Şi să nu forţeze aceste state să-şi abandoneze orânduirile de dragul adoptării modelului „democraţiei occidentale perfecte”. Occidentul ar trebui să renunţe şi la practica de a decide în locul popoarelor respective, cine trebuie să se afle la conducerea lor. Or, toate intervenţiile occidentale de până acum s-au dovedit a fi eşecuri lamentabile. Deci, dacă nu pot aduce ceva mai bun în locul „răului” existent, decât un rău şi mai mare, ar fi cazul să se domolească cei care răspândesc democraţia în întreaga lume. Pentru că au picat examenul şi trebuie să-şi revadă atitudinea şi abordarea.
La ora actuală nu se face practic nimic din ceea ce ar trebui să se facă pentru reducerea cauzelor ce alimentează motivaţia de comitere a atacurilor teroriste. Luate aparte, aceste orori merită toată condamnarea. Dar aversiunea faţă de ele şi faţă de cei care le comit nu ar trebui să-i orbească pe factorii de decizie, care trebuie să-şi pună întrebări privind cauzele reale ale terorismului.
După recentele tragedii provocate de terorişti au fost sporite măsurile de securitate în statele ameninţate de terorism şi au fost ridicate în aer mai multe bombardiere. Şi, în sfârşit, occidentalii au ajuns la concluzia că în lupta cu terorismul e necesară cooperarea cu Rusia. Dar e nevoie de mult mai mult. E nevoie de un răspuns adecvat la această mare provocare.
