Dacă dăm la o parte denumirea de „comunişti” şi dacă ne amintim cum a guvernat Voronin în perioada anilor 2005 – 2009, vom observa că nici proeuropeanul „eminent” Iurie Leancă nu se poate lăuda cu atâtea reforme în „spirit euroconform”, câte au fost votate şi implementate în perioada celor patru ani de guvernare (deja) proeuropeană a liderului PCRM. Este suficient să menţionăm reformele ce au vizat Comisia Electorală Centrală, Curtea de Conturi, statutul judecătorului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi audiovizualul în ansamblu, ca să realizăm cât de lipsită de fond este reticenţa mimată de Iurie Leancă, atunci când vine vorba despre „sentimentele poroeuropene” ale comunistului Vladimir Voronin.
Semnificativă în acest sens este şi legea din iulie 2005, care a instituit principiile de bază pentru reglementarea transnistreană, în promovarea căreia a jucat un rol cheia liderul PPCD, Iurie Roşca.
Iar o comparaţie a lui Voronin cu liberalul Mihai Ghimpu ni se pare de-a dreptul superfluă. Or, spre deosebire de liderul liberalilor moldoveni, cel al comuniştilor niciodată nu a umblat cu aşii prin mâneci şi nici nu a catadicsit să iniţieze modificări constituţionale prin intermediul unor legi organice. Voronin ajunsese să accepte să facă paşi de-a dreptul revoluţionari pentru acea vreme – inclusiv a cedat o serie de pârghii importante opoziţiei. E clar că ar fi fost necesar, poate, să facă mult mai mult, dar dacă ne amintim cum martorii integrării europene, după ce au venit la guvernare în 2009, au nesocotit în cel mai grosolan mod normele fundamentale din Constituţie şi plus la toate au mai şi făcut unele antireforme (a se vedea tergiversarea alegerii şefului statului de către primul AIE, cumularea peste termen a funcţiilor de ministru cu mandatul de deputat, readucerea CEC şi a CCA sub aripa majorităţii parlamentare etc.), înţelegem că orice scoatere a lui Voronin din barca euro-integraţioniştilor este lipsită de sens. La toate aceste isprăvi „euroconforme” au luat parte şi domnii Ghimpu şi Leancă (voi evita aici să pomenesc şi alte fapte eroice de dată mai recentă).
Toate aceste abuzuri, comise, cum le caracteriza Iurie Roşca – „din necesitate revoluţionară”, erau de neimaginat sub „mandatul proeuropean” (anii 2005 — 2009) al lui Voronin.
Aşa dar, lăsând la o parte titulatura de „comunist” şi unele nuanţe mai mult cosmetice ale discursului „geopolitic” al lui Voronin, analizând la rece fondul în totalitatea lui, înţelegem că partidele conduse de Vladimir Voronin, Marian Lupu, Mihai Ghimpu şi Iurie Leancă, dincolo de realizări şi abuzuri, au mult mai multe în comun şi prea puţine aspecte îi divizează la modul practic. Aceste formaţiuni politice, orice s-ar spune, sunt proeuropene.
Mai mult, Voronin pledează, în aceste clipe grele pentru ţară, pentru un guvern de unitate naţională şi cu asta îi devansează pe toţi ceilalţi lideri politici din Parlament la capitolul patriotism pur moldovenesc (ataşament faţă de interesul naţional al Republicii Moldova). Comunistul Vladimir Voronin susţine şi modernizarea ţării după modelul european, la fel ca Lupu, Leancă şi Ghimpu.
Aşa dar, acceptarea comuniştilor în garnitura de guvernare proeuropeană poate fi problematică doar din cauza titulaturii şi anumitor nuanţe retorice superficiale. Doar asta poate să deranjeze pe unii. La modul practic, însă, Voronin îi poate reproşa lui Leancă, care se preface că are cele mai mari rezerve faţă de comunişti, că guvernarea din perioada 2005 – 2009 a făcut transformări mai substanţiale, chiar dacă pe atunci în Republica Moldova nu ploua cu fonduri europene peste orice tentativă de reformă, cum s-a întâmplat în perioada celor câteva varietăţi de AIE. Dacă e să raportăm realizările la suportul politic şi bugetar oferit, guvernarea lui Voronin este un adevărat campion al integrării europene, spre deosebire de cele trei variante de AIE.
În actualele circumstanţa Leancă va juca un spectacol al mofturilor „proeuropene”, pe care comuniştii le vor satisface într-un final şi astfel Voronin va trece „testul lui Leancă”, precum Timofti a trecut „testul lui Dodon”.
Leancă este „mai proeuropean” decât Voronin doar prin faptul că este dispus să accepte tot ce râvneşte Bruxelles-ul, de dragul unei mângâieri pe cap publice din partea preşedintelui Comisiei Europene. Iar diferenţa între Voronin şi Ghimpu constă în faptul că primul nu este unionist şi atât.
Concluzia este evidentă. Democraţii au perfectă dreptate atunci când insistă asupra unei alianţe între PDM, PCRM, PL şi Grupul Leancă. Într-o asemenea alianţă va domina PDM, ceea ce înseamnă că vor dispare confruntările intestine. O asemenea majoritate are şanse mai mari să supravieţuiască până la alegerile parlamentare ordinare. Dar şansele trebuie să fie valorificate.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacţiei Sputnik Moldova.
