CHIȘINĂU, 31 oct - Sputnik, Irina Kopâlova. Potrivit lui Gorceac, în urma verificărilor prevăzute de plan care se efectuează o dată la trei luni, colaboratorii Inspectoratului Național de Patrulare au depistat defecțiuni tehnice grave la troleibuze, autobuze și microbuze.
„Țin să menționez că parcul nostru este într-adevăr cam vechi și, respectiv, circa 80% din unitățile de transport trebuie renovate. Eu aș trece la pierderi toate unitățile de transport care nu corespund regulamentului tehnic. Defecțiunile depistate se referă la sistemul de comandă, la cel de frânare, și încă la multe altele, atât la unitățile de transport vechi, cât și la cele noi. Mai mult ca atât, dacă mai înainte deservirea tehnică și reparația capitală se efectuau în mod planificat, în prezent acest sistem nu mai funcționează", a spus Gorceac.
Cu toate că transportul public este supus zilnic controlului tehnic, defecțiunile scoase la iveală de către colaboratorii Inspectoratului de Stat de Patrulare se repetă de la o lună la alta.
Apare întrebarea: de ce personalul ingineresc al întreprinderii de transport nu observă aceste nereguli, iar inspectorii le găsesc? De aceea că, în realitate, responsabilii de starea tehnică a transportului public au o atitudine nepăsătoare, formală față de obligațiile lor de serviciu
Și totuși, accidentele în care sunt implicate mijloacele de transport public nu se produc din cauza defecțiunilor tehnice, ci din lipsa culturii șoferilor la conducerea unității de transport.
În decursul a 9 luni ale anului curent s-au înregistrat 90 de accidente rutiere. Cu părere de rău, 4 persoane au decedat și 162 au avut de suferit. De cele mai multe ori accidentele se produc nu din cauza neatenției șoferilor, ci pentru că aceștia ignorează regulile elementare de circulație.