CHIŞINĂU, 21 oct – Sputnik. Consider că a fost corect că Parlamentul i-a ridicat imunitatea deputatului Vladimir Filat, era mai grav dacă plenul nu dădea curs solicitării Procurorului General, a declarat miercuri preşedintele Legislativului Andrian Candu.
„S-a procedat corect că s-a mers pe ridicarea imunităţii unei persoane. Cred că deputaţii nu trebuie să beneficieze de imunitate. Consider că ceea ce s-a realizat s-a făcut corect. Era mai grav dacă plenul nu dădea curs solicitării PG, societatea avea să răbufnească pentru că se suspenda dosarul cu fraudele bancare”, a declarat Candu.
Preşedintele Legislativului a mai spus că procedurile de ridicare a imunităţii deputatului Filat au fost respectate. „Ridicarea imunităţii a fost îndeplinită în condiţiile stabilite de lege. Este o minciună că domnul Filat nu a fost invitat la comisia juridică. Acesta a fost aşteptat 30 de minute. A fost ascultat ulterior în plen”, a menţionat spicherul.
Singura chestiune a fost modalitatea de vot. „Am atras atenţia că votul trebuie să fie secret, dar plenul a decis că acesta trebuie să fie deschis”, a spus şeful Legislativului.
Candu a precizat că Parlamentul s-a expus doar în privinţa ridicării imunităţii lui Vladimir Filat. „Nu am discutat despre vină, doar justiţia trebuie să se expună, în baza legii”, a declarat preşedintele Parlamentului.
Vladimir Filat are statut de învinuit într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Filat este învinuit că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 milioane de dolari pentru acordarea diferitor servicii. La această etapă, procurorii deţin probe că banii oferiţi drept mită provin inclusiv din băncile fraudate.
La 15 octombrie, Filat a fost reţinut de ofiţerii CNA chiar în sediul Parlamentului, după ce forul legislativ i-a retras imunitatea parlamentară. La 18 octombrie, printr-o decizie a instanţei de judecată pe numele lui Filat a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.