Norbert Neuhaus vorbeşte despre dreptate şi despre binele comun de fiecare dată când se referă la organizarea societăţii, la dezvoltare sau la reforme. De ce dumnealui insistă asupra acestor concepte? Iată răspunsul expertului:
„Un stat care nu se defineşte prin dreptate, nu este altceva decât o bandă de hoţi. Aceasta e concluzia lui Augustinus de Hippo, părinte al Bisericii, care a trăit în secolul al V-lea în Africa de Nord, într-o vreme a turbulenţelor şi a emigraţiei popoarelor, ce au condus la prăbuşirea imperiului Roman de Apus.
Aşadar, Augustinus a subliniat că numai dreptatea poate fi sursa de legitimitate a statului. Rolul politicii este să orânduiască convieţuirea oamenilor, iar acest exerciţiu se face prin lege si prin organizarea instituţiilor de stat si de drept civil.
Iar dacă legile şi instituţiile nu respectă principiul de dreptate, orânduirea va degrada într-un regim al violenţei, unde cel mai puternic are „dreptate”. Un regim al violenţei poate fi protejat şi justificat printr-o ideologie (istoria ne oferă în acest sens destule exemple) sau pretextat de nevoia de salvare a patriei, de un viitor mai bun sau de o misiune istorică a rasei dominante etc.”
Dar vedem că şi în Republica Moldova, care are o guvernare ce îşi zice democratică şi proeuropeană, există multă nedreptate şi multă suferinţă.
La aceasta Dr. Norbert Neuhaus răspunde că „un regim al violenţei poate fi şi ceva mai moderat. Acesta poate să obţină chiar şi faţadă democratică, prin ocuparea structurilor de stat şi a organelor de forţă sau poate acţiona prin intermediul grupurilor de interese, care manipuleze opinia publică în special în momentul alegerilor, speculând cu teme de natură geopolitică sau etno-lingvistic, urmărind, de fapt, asigurarea puterii în favoarea intereselor financiare şi obţinerii monopolului (sau monopolurilor) şi a profiturilor garantate. Dar toate acestea nu au cum să asigure pacea în ţară.”
Fără starea de pace, binele comun este irealizabil
Anume aşa stau lucrurile, insistă Dr. Neuhaus. „Pentru că anume pacea este scopul suprem a politicii şi al binelui comun. O pace durabilă se poate aşterne pe plan internaţional, precum şi naţional, numai dacă instituim o stare de dreptate. Viaţa este într-o continuă schimbare şi ea este o provocare permanenta în sensul adaptării corecte a cadrului legislativ. Astfel, asigurarea dreptăţii constituie o sarcină permanenta, dar trebuie să înţelegem şi faptul că atingerea ei definitivă nu este realizabilă la modul absolut pe pământ. Unele regimuri au încercat de-a lungul istoriei să obţină orânduiri pământeşti „perfecte”, dar au generat adevărate catastrofe cu debut, desfăşurare şi final tragic. Dreptatea, cu cele trei dimensiuni ale sale – dreptatea de schimb bazată pe criteriul de egalitate; dreptatea contributivă, adică performanţa; dreptatea distributivă – asigurarea nevoilor şi a necesităţilor – este o condiţie prealabilă pentru un stat durabil şi baza legitimităţii statului.
De această idee a binelui comun trebuie să ţină cont doar conducătorii organelor administraţiei publice centrale?
Nu! Pentru că concepţia binelui comun nu cuprinde numai scopurile centrale ale statului, adică dreptate şi pacea, dar şi instrumentele sale, care trebuie să atingă obiective reale: administraţia eficientă şi reglementată juridic corect, instituţii de drept funcţionale, o gospodărie publică solidă, o economie liberă şi prosperă, asigurată prin competiţie loială, solidaritatea cu cel mai slab şi libertatea personală, precum şi libera iniţiativă a grupurilor sociale (subsidiaritatea) pentru desăvârşirea oamenilor.”
Care ar fi definiţia scurtă şi clară a binelui comun?
Doctorul în economie defineşte binele comun astfel: „binele comun este ansamblul condiţiilor vieţii sociale, care permit atât indivizilor, precum şi grupurilor sociale (familia, asociaţiile, comunităţile rurale etc.) să se desăvârşească mai bine şi mai uşor”.
Aici dumnealui a ţinut să mai sublinieze următoarele:
„1) binele comun nu se referă doar la o stare de moment, ci şi la viitor. Politica trebuie să fie orientată spre deschiderea unui spaţiu pentru un viitor mai bun, mai liber, unde creativitatea şi iniţiativa poporului întreg şi a componentelor sale pot să se desăvârşească. Sarcina Binelui Comun consistă în valorificarea întregului potenţial uman, moral, cultural, spiritual, tehnic şi economic al naţiunii.
2) în acest context emigraţia masivă, depopularea satelor şi a regiunilor întregi, ce reprezintă distrugerea eforturilor unui şir întreg de generaţii; este un mare scandal, care contravine exigenţelor Binelui Comun.
Aşadar, concluzia este că „o politică orientată spre Binele Comun oferă speranţă, loc de iniţiativă pentru toţi, organizează condiţii care fac posibilă o viaţă decentă într-un mediu natural şi social sănătos”.
