CHIȘINĂU, 3 oct — Sputnik. Obținerea certificatului ce atestă susţinerea cu succes a examenului complex la limba rusă, istoria și bazele legislației FR constituie doar una dintre etapele obligatorii pentru obținerea patentei de muncă, a autorizației de aflare provizorie, vizei de reședință sau a cetățeniei Rusiei, au comunicat vineri pentru agenția „Sputnik" responsabili de la Centrul Rus pentru Știință și Cultură (CRȘC) din Chișinău.
Reprezentanții CRȘC au declarat că fiecare caz în parte necesită o atenție specială din partea organelor pentru migrație ale FR și este examinat în mod individual.
Vineri, examenul complex a avut loc în incinta Universității Slave care dispune de un acord de colaborare cu Universitatea prieteniei popoarelor din Rusia privind testarea respectivă. Un examen similar se va desfășura pe data de 24 octombrie la CRȘC care are semnat un acord în acest sens cu Institutul de stat de limba rusă „A. S. Pușkin" din FR.
Testele participanților la examen vor fi expediate la Moscova, după care la Chișinău vor primi certificate cei care au trecut cu succes de această testare.
Testarea complexă la limba rusă, istoria și legislația de bază ale Federației Ruse a fost introdusă la 1 ianuarie 2015, pentru cetățenii străini care doresc să muncească sau să se stabilească cu traiul în Rusia