CHIȘINĂU, 17 aug – Sputnik, Alexandra Batanova. Serghei Sobianin, primarul Moscovei, a emis o dispoziție care înăspreşte controlul asupra migranților ilegali. Potrivit unor date neoficiale, aceştia s-ar afla în număr de circa 2 milioane doar în capitala FR. Într-un comentariu pentru Sputnik, Aleksandr Kalinin, președintele diasporei moldovenești, a menționat că cerințele lui Sobianin se vor referi nu numai la migranții ilegali, ci și la cei care au de gând să-și procure o patentă pentru muncă.
El a menționat că prețul patentei va fi majorat, iar regulile de eliberare ale acesteia vor deveni mai stricte în cazul în care vor fi atinse interesele cetățenilor Rusiei. Cu alte cuvinte, dacă vor fi introduce modificările, numărul doritorilor de a obține patenta va influența asupra numărului cetățenilor angajați în câmpul muncii pe teritoriul Moscovei. În acest caz, este posibilă majorarea prețului acesteia până la 7 mii de ruble. Kalinin spune că deja întocmește o adresare către Sobianin, deoarece consideră că această măsură nu va ajuta la reglementarea pieței muncii în regiunea Moscova.
Potrivit Serviciului Federal al Migrației, Moldova se află pe locul șase printre țările CSI după numărul de migranți. La sfârșitul trimestrului întâi 2105, în Rusia se aflau legal la muncă peste 550 de mii de cetățeni ai RM, ceea ce constituie 5,1% din numărul total de migranți în Federația Rusă.