Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Timofti: funcţionarii compromişi trebuie cercetaţi şi traşi la răspundere

© Sputnik / Alexey Nikolsky / Accesați arhiva multimediaНеформальный саммит глав государств СНГ в Кремле
Неформальный саммит глав государств СНГ в Кремле - Sputnik Moldova
Abonare
Nicolae Timofti se arată convins de faptul că deşi ţara trece printr-o perioadă dificilă, vom şti să depăşim ostilităţile din prezent, prin aplicarea legii, prin competență și răbdare, pentru ca ulterior să revenim la proiectele care ne pot aduce bunăstare și liniște.

CHIŞINĂU, 1 oct – Sputnik. Nicolae Timofti a transmis un mesaj public în legătură cu situația social-politică din țară. Textul mesajului a fost difuzat de serviciul de presă al Preşedinţiei.

Redăm mai jos mesajul public al Preşedintelui Republicii Moldova.

Протест Додон Усатый - Sputnik Moldova
Politică
Protestatarii i-au amintit lui Nicolae Timofti să demisioneze până vineri

„Perioada pe care o traversăm nu este cea mai prielnică și favorabilă din istoria țării noastre.

Nemulțumirea față de prestația instituțiilor publice și a unor demnitari a generat proteste de masă.

În temeiul drepturilor democratice care funcționează în țara noastră, oamenii au posibilitatea să ceară să se facă dreptate, prin toate formele prevăzute de lege.

Evaluarea asupra stării politice, sociale și economice, de care dispunem în prezent, face necesară luarea unor decizii neîntârziate de remediere a gravelor erori admise la nivelul unor instituții financiar bancare și de drept, care au cauzat această stare de revoltă și de incertitudine.

Funcționarii și demnitarii care au administrat treburile statului cu rea-voință sau cu neglijență trebuie să-și prezinte demisia. Ei trebuie cercetați și trași la răspundere.

Partidele politice, la rândul lor, inclusiv cele de la guvernare, urmează să tragă învățăminte din situația concretă în care ne aflăm și să procedeze la măsuri de însănătoșire a atmosferei din societate.

Depolitizarea instituțiilor statului ar fi o primă acțiune în acest sens.

Nicolae Timofti l-a desemnat pe Valeriu Streleţ candidat la funcţia de Prim-ministru - Sputnik Moldova
Politică
Timofti a reacţionat: nu vreau să demisionez

Este important, de asemenea, ca Parlamentul să se întrunească în ședință plenară pentru a examina situația în care ne aflăm și a lua deciziile care se impun.

Susțin pe deplin Declarația constructivă făcută astăzi de Alianța pentru Integrare Europeană prin care își reconfirmă angajamentele luate în fața cetățenilor.

În același timp, cred că e de datoria mea, ca președinte, să plasez această situație internă dificilă într-un context mai larg.

Este evident că instabilitatea din regiune, ca și embargourile comerciale la care este supusă țara noastră, influențează în mod direct cursul evenimentelor.

Există și alte provocări la adresa securității noastre, care s-au întețit în ultimii doi ani. Urmărim activizarea forțelor revanșarde, neo-sovietice, care doresc să profite de situația creată pentru a încerca să ne oprească din drumul nostru natural către Uniunea Europeană.

Vă îndemn, stimați concetățeni, să reflectați asupra acestui pericol, înainte să vă lăsați pradă chemărilor nechibzuite care se fac auzite în ultima vreme din partea unor așa-numiți lideri care, de fapt, lucrează împotriva acestei țări. De asemenea, este important ca manifestațiile să se desfășoare în deplină legalitate și în mod civilizat.

Am discutat cu conducătorii instituțiilor de forță, cărora le-am cerut să protejeze cetățenii care protestează și să asigure caracterul pașnic al acțiunilor de protest.

Am convingerea că vom ști să depășim ostilitățile din prezent, prin aplicarea legii, prin competență și răbdare, pentru ca, ulterior, să revenim la proiectele noastre zilnice care ne pot aduce bunăstare și liniște.

Vă mulţumesc”.

Fluxul de știri
0