CHIŞINĂU, 24 sept – Sputnik. Partidul Socialiştilor şi „Partidul Nostru” au capacitatea de a instala corturi de-a lungul bulevardului Ştefan cel Mare, de la clădirea Primăriei până la Universitatea de Medicină şi Farmacie din capitală, a declarat joi preşedintele PSRM, Igor Dodon. Totodată, liderul socialiştilor le-a cerut reprezentanţilor Platformei DA să nu încerce să acapareze spiritul protestatar din Moldova, mai ales că nici nu au oameni ca să ocupe măcar acele corturi ce au fost aduse de ei în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Potrivit lui Dodon, dacă va fi nevoie, cele două partide au capacitatea să instaleze corturi la intrarea în toate sediile celor mai importante instituţii ale statului, şi anume la Preşedinţie, Guvern, Parlament, SIS, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare etc. Dânsul a subliniat că duminică, 27 septembrie, indiferent ce acţiuni va întreprinde Platforma DA, susţinătorii PSRM şi ai „Partidului Nostru” vor veni în centrul Chişinăului în trei coloane: una dinspre Circ, alta dinspre Academia de Ştiinţe şi cea de a treia – dinspre Memorialul „Eternitate”. Cele trei coloane se vor întâlni în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi astfel va începe acţiunea de protest non-stop împotriva actualei guvernări, a spus Igor Dodon.
Liderul PSRM a mai ţinut să amintească despre faptul că scopul final acestor proteste este debarcarea actualei guvernări şi organizarea de alegeri anticipate. Dar aceste alegeri ar urma să aibă loc, potrivit lui, după înlăturarea din funcţii a mai multor conducători de instituţii, de care depinde corectitudinea procesului electoral.
Igor Dodon a promis că manifestaţiile de protest vor fi exclusiv paşnice, dar cu multe surprize.
Totodată, până la ora actuală nu a fost făcută publică informaţia despre locul exact unde vor fi instalate corturile de către cele două formaţiuni politice. „La acţiunea de duminică vor veni câteva zeci de mii, dar în corturi vor rămâne, în prima etapă, câteva sute de persoane împreună cu liderii lor. Totodată, vreau să vă spun că recepţionăm un număr foarte mare de cereri de la cetăţenii din toate regiunile ţării, care îşi exprimă dorinţa de a rămâne să protesteze în piaţă. E posibil ca numărul celor ce vor rămâne în corturi să fie mult mai mare decât am preconizat iniţial”, a mai spus Dodon.
O altă precizare, asupra căreia a insistat liderul socialiştilor, este că protestul non-stop organizat de PSRM şi „Partidul Nostru” se va desfăşura fără drapele de partid, dar şi fără lozinci geopolitice.