CHIŞINĂU, 16 sept – Sputnik. Premierul Valeriu Streleţ admite ideea că organizarea Zilei naţionale a vinului ar putea fi amânată cu o săptămână. Evenimentul ar putea să se desfăşoare nu în zilele de 3 şi 4 octombrie, ci 10 şi 11 octombrie.
Anularea sărbătorii cu o săptămână este motivată de ocuparea Pieţei Marii Adunări Naţionale (PMAN) de către protestatari.
„Ar fi bine să menţinem această sărbătoare. După ce vom avea opinia vinificatorilor vom decide cum ne adresăm protestatarilor, poate anulăm sărbătoare cu o săptămână”, a declarat premierul.
Streleţ a afirmat că PMAN este locaţia perfectă pentru desfăşurarea Zilei naţionale a vinului, având în vedere fluxul de cetăţeni. „O altă locaţie nu este demnă şi nu oferă spaţiul necesar pentru parcări şi alte necesităţi”, a anunţat premierul.
„Suntem în discuţii cu producătorii de vin. Este o posibilitate pentru ei ca să-şi promoveze mărfurile. Sperăm mult să organizăm în acest an Ziua vinului pentru că avem o recoltă calitativă de struguri”, a menţionat Streleţ.
Vinificatorii din Moldova au decis să nu organizeze în acest an Sărbătoarea naţională “Ziua Vinului”. Cauzele care stau la baza acestei decizii sunt situaţia grea din ţară, dar şi faptul că Piaţa Marii Adunări Naţionale este ocupată de protestatari. Decizia finală va fi luată joi, 17 septembrie, în cadrul şedinţei comisiei republicane de organizare a Sărbătorii naţionale „Ziua Vinului” care va avea loc la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA).
Ziua naţională a vinului a început să fie sărbătorită din anul 2001, la finele primei săptămâni a lunii octombrie. Până în prezent nici o ediţiei a acestui eveniment nu a fost anulată.