CHIŞINĂU, 16 sept – Sputnik. Dacă majoritatea membrilor comisiei republicane de organizare a Sărbătorii naţionale „Ziua Vinului” va decide ca în acest an să nu fie desfăşurat respectivul eveniment, atunci Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) se va conforma deciziei luate, a declarat pentru Sputnik consilierul ministrului agriculturii, Alexandru Tonu.
Comisia din care fac parte reprezentanţi ai vinificatorilor, MAIA, Ministerului Economiei, conduceri Guvernului, ai Primăriei Chişinău şi Agenţiei Turismului se va convoca joi, 17 septembrie, în şedinţă unde va fi luată decizia finală cu privire la organizarea sau nu în acest an a Zilei naţionale a vinului.
„La şedinţă vor fi prezentate solicitările vinificatorilor. Şedinţa comisiei va fi cu uşile închise. Declaraţiile pentru presă vor fi făcute după încheierea acesteia”, a declarat Tonu.
Vinificatorii au decis să nu organizeze în acest an Sărbătoarea naţională “Ziua Vinului”. Cauzele care stau la baza acestei decizii sunt situaţia grea din ţară, dar şi faptul că Piaţa Marii Adunări Naţionale este ocupată de protestatari.
Ziua naţională a vinului a început să fie sărbătorită din anul 2001. La finele primei săptămâni a lunii octombrie, vinificatorii din ţară organizează concursuri-degustări ale vinului produs în anul respectiv, precum și a strugurilor de diferite soiuri. La sărbătoare participă meșteri populari și colective folclorice din mai multe regiuni ale ţării. De sărbătoarea naţională a vinului, ţara noastră este vizitată de mii de turişti.