CHIŞINĂU, 16 sept – Sputnik. Într-o postare pe Fasebook, Ponta a scris că unii oficiali de cel mai înalt rang din Ungaria „sunt o ruşine pentru cultura şi valorile Uniunii Europene. Sârmă ghimpată, legi agresive, închisori şi brutalitate vor arăta că în inima Europei, sunt decidenţi politici cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte ţări din care fug respectivii refugiaţi!".
Ulterior, în cadrul unei emisiuni televizate, el a dezvoltat această idee, afirmând că soluţia unui gard „ca in vremea Războiului Rece sau pe vremea fascistă” dincolo de faptul că este „cinică si împotriva valorilor europene”, nici măcar nu va rezolva problema. Oficialii maghiari o vor arunca doar „în curţile” vecinilor.
Mai mult decât atât, Ponta şi-a exprimat îngrijorarea că militarii maghiari ar putea să tragă în refugiați, afirmând că prin acest gest Ungaria „se scoate din Europa”. Premierul român a conchis că „Noi suntem mai europeni decât ei”.
La rândul său, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, i-a dat miercuri o replică dură lui Ponta, apreciind că acesta „și-a pierdut autocontrolul” și „jignește întreaga Ungarie” prin afirmaţiile sale iraţionale. „Politicienii europeni civilizați nu spun astfel de calomnii necontrolate. Remarcile sale au o singură explicație: și-a pierdut total sprijinul în politica internă din România”, a afirmat șeful diplomației ungare, potrivit agenţiei MTI, citate de Agerpres.
Totodată, însărcinatul cu afaceri al României la Budapesta a fost convocat de Ministerul de Externe al Ungariei pentru a da explicaţii în legătură declaraţiile premierului român Victor Ponta.
Pe de altă parte, ambasada României la Budapesta a solicitat Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei o întrevedere pentru a reitera poziția "fermă" a României față de intenția părții ungare de a ridica un gard la frontieră, se arată într-un comunicat al MAE.
După cum a precizat miercuri Peter Szijjarto, Ungaria planifică să construiască un gard de metal pe un segment al frontierei cu România, în eventualitatea că imigranţii care tranzitează Serbia ar putea să-şi schimbe rutele de accedere în Ungaria şi să se îndrepte spre România.
"Gardul ar urma să înceapă de la punctul frontierei dintre Ungaria/Serbia/România şi să continue pe o distanţă rezonabilă dacă presiunea migraţiei se mută spre România", a explicat ministrul de Externe ungar, citat de MEDIAFAX.
La sfârşitul lunii august, presa relata că imigranţii care tranzitează teritoriul sârb în drumul spre Uniunea Europeană încercau să ocolească gardul construit de autorităţile ungare prin capătul estic al acestuia, la frontiera comună dintre Serbia, Ungaria şi România.