De aceşti oameni nu are cum să nu-ţi fie milă. Ni se frânge inima când vedem micuţii în braţele părinţilor, care au ajuns pe „bătrânul continent” după ce au reuşit să străbată, ca prin minune, distanţe enorme, pe mare sau pe uscat, în condiţii greu de imaginat. Solidaritatea umană în raport cu ei trebuie să se manifeste în mod incontestabil.
Privind acest tablou dezolant, mi-am amintit de o discuţie pe care am avut-o acum un deceniu şi ceva cu un mare liberal moldovean. Pe atunci eram proaspăt absolvent al facultăţii de drept. I-am descris falnicului liberal următoarea situaţie: „în timp ce în Occidentul liberal, consumist, individualist, tehnologizat şi confortabil natalitatea scade dramatic, în lumea arabă lucrurile stau tocmai invers. Purtătorul biologic al civilizaţiei Europei occidentale este în retragere „matematică” faţă de purtătorul biologic al civilizaţiei islamice (şi nu numai). Noi suntem în defensivă, iar ei – în ofensivă biologică. Iar asta se răsfrânge şi asupra teritoriului. Cel mai numeros va căuta să se extindă pe noi spaţii, iar cel mai puţin numeros va bate în retragere. În aceste condiţii, trebuie să ne dăm seama că ne îndreptăm spre nişte vremuri când Occidentul, aşa cum îl cunoaştem noi azi, nu va mai exista şi nici ceea ce se consideră a fi valori şi principii europene, nu vor mai fi aplicabile. Purtătorii altor sisteme de valori vor domina matematic/democratic, inclusiv actul decizional. Toate astea ni se pot întâmpla din cauza faptului că în „statele dezvoltate cu democraţii avansate” s-a cam exagerat cu aplicarea liberalismului acolo unde nu-i este locul (în special este vorba despre instituţia familiei supusă în ultima perioadă unor atacuri şi „proiecte de reconsiderare” terifiante). În aceste condiţii, pentru cine construim noi oare instituţii, sisteme de drept, infrastructură etc.? Pentru urmaşii noştri sau pentru alţii, care ne vor ocupa habitatul în care ne-am dezvoltat cultura şi civilizaţia. Spre un asemenea scenariu alunecăm din cauza faptului că noi, printr-un ansamblu de „păcate ale civilizaţiei”, ne-am ologit capacitatea de a da naştere unor noi generaţii de urmaşi, suficient de viguroase, în măsură să ocupe şi să menţină spaţiul nostru vital şi să fie în continuare purtătorii spiritualităţii, culturii şi civilizaţiei noastre”.
Răspunsul liberalului a fost atât de stupid, încât am rămas oripilat. Dânsul a reacţionat scurt şi ironic, „răspunzându-mi” cu o altă întrebare: „să înţeleg că dumneavoastră din această cauză urâţi liberalii?”!!!
Iată, am ajuns să văd că ceea ce i-am spus liberalului că se poate întâmpla, nu mai este rodul imaginaţiei unui tânăr frământat de gânduri şi lipsit de experienţă.
Asistăm la un fenomen ce reprezintă mult mai mult decât imigrarea a zeci de mii de oameni din zonele unde viaţa în siguranţă a devenit imposibilă (unii spun că de vină ar fi chiar şi tentativele generoase ale Occidentului de a „occidentaliza” şi „civiliza” Orientul). Masele de oameni, ce vin cu precădere din lumea arabă, devastată de conflicte armate şi de sărăcie, dar şi caracterizată de o capacitate de reproducere net superioară celei a occidentalilor, se revarsă în habitatul civilizaţiei occidentale. Procesul ar putea să dureze mult, să capete proporţii colosale şi să conducă la o reconfigurare profundă a Europei occidentale. Fenomenul ar putea să se abată şi asupra Republicii Moldova.
Fără anumite înţelegeri între marile puteri, ce ar determina stoparea violenţelor, după care să urmeze o stabilizare rapidă şi o refacere a economiei în lumea arabă, valurile de imigranţi nu-şi vor conteni calea spre Europa occidentală. Şi chiar dacă vor fi luate cele mai „adecvate” măsuri, imigraţia va continua, pentru că cei rămaşi în ţările de origine vor tinde să plece la ai lor, care deja au ajuns în „paradisul terestru”.
Întrebarea fundamentală în acest context este dacă elitele occidentale înţeleg ce vremuri vin şi dacă mai vor să lupte pentru păstrarea identităţii europene, sau procesul de „schimbare la faţă a Europei” este unul premeditat şi regizat? Sau poate că aderenţa la liberalism este atât de ameţitoare pentru unii elitari, încât cei de care depinde luarea anumitor măsuri pur şi simplu nu au puterea intelectuală să înţeleagă încotro se mişcă lumea. Iar dacă mişcările politice „antisistem” care se opun vehement tolerării imigraţiei vor obţine în curând o majoritate democratică în ţările şi în Parlamentul European, ce loc le va reveni în noul peisaj arhitecţilor şi inginerilor Europei liberale de azi?
