"Euroscepticii emoţionali"
Când vine vorba despre „euroscepticii” dintre Prut şi Nistru, primele caracteristici ce ne vin în minte sunt cele de „proruşi”, „promoscoviţi”, „nostalgici după vremurile sovietice”. Am trecut în revistă numai unele calificative mai elegante! Ei visează să vadă Moldova înglobată în structuri politico-economice alături de Rusia. Şi nostalgia după vremurile URSS-ului, sau cel puţin admiraţia pentru ceea ce cunosc ei că s-a întâmplat în perioadă sovietică, de asemenea pătrunde adânc în reflecţiile „geopolitice” ale „euroscepticilor-proruşi-moldoveni”. Pentru mulţi dintre dânşii realitatea moldovenească este secundară, primând cea de la Moscova. În accepţiunea lor, salvarea de toate relele provocate de elitele haine ale locului, dar şi de unele curente din Vest, poate să vină numai de la Moscova. Aceştia pot fi numiţi, convenţional, „eurosceptici emoţionali”.
„Euroentuziaştii emoţionali”
Atitudinea celor mai mulţi dintre „euroentuziaştii” moldoveni este similară, doar că ei au tabloul mintal inversat în direcţia Uniunii Europene. Cheia de acces în paradisul terestru, cred aceştia, este aderarea cât mai grabnică şi necondiţionată la UE. La marea majoritate a exponenţilor curentului „euroentuziast” practic nu poţi observa nici cea mai mică doză de atitudine critică faţă de unele realităţi din Vest. Asta pentru că „acolo e ţara perfectă a făgăduinţei”! UE este opusul URSS, din care unii dintre noi continuă până în zilele noastre să evadeze.
Între cele două tabere prăpastia e largă şi adâncă, iar cauza apariţiei şi existenţei acestei rupturi este evidentă şi nu e nevoie de analize sofisticate.
Nici nu ne dăm seama cât de „euro-integraţi” suntem
Republica Moldova, între timp, a împrumutat mult din practicile europene şi s-a apropiat vizibil de o serie de reglementări şi mecanisme europene. La noi deja se face trimitere la directivele europene, inclusiv în textele actelor normative şi în alte documente cu valoare politico-juridică majoră, cum ar fi, bunăoară, hotărârile Curţii Constituţionale. Noi circulăm fără vize în zona Schengen; noi avem o legislaţie „antidiscriminare” mai mult decât „euroconformă”. Prezenţa Moldovei în spaţiul comunitar european nu mai este sută la sută ceva de eventuală perspectivă, ci constituie o parte însemnată din realitatea zilei. Iar „paradisul european”, fiind o operă omenească, nu poate fi nici veşnic şi nici perfect, devenind adesea obiectul unor analize critice. Asta, bineînţeles, nu place „euroentuziaştilor emoţionali”, care au sentimente specific religioase faţă de ideea de integrare europeană.
„Euroentuziaştii emoţionali” se vor în altfel de realitate europeană
Nivelul până la care Moldova a avansat în parcursul său european nu este perceput ca atare de exponenţii heirupismului „eurointagraţionist”. Asta deoarece „realitatea europeană” din Moldova face parte din viaţa cotidiană, din rutina noastră, din orânduirea în care zilnic acţionăm. Această realitate nu reprezintă pentru purtătorii militantismului euro-integraţionist realizarea idealului, a „visului european moldovenesc”. „Când vom fi în Europa, va fi altfel, va fi perfect sau aproape perfect”, zic ei. Dânşii „uită” că UE nu înseamnă doar Germania sau Olanda, dar şi Grecia, Italia, România, Bulgaria, etc.
Celor din grupul respectiv le scapă faptul că ţări ca Germania, Olanda, Franţa sau Marea Britanie, performante din punctul de vedere al organizării politico-administrative, economic, social şi tehnico-ştiinţific au atins un anumit nivel de dezvoltare în anumite direcţii nu pentru a fi acceptate în vre-o uniune. Pur şi simplu în aceste ţări a existat o dorinţă puternică de atingere a performanţelor respective. A existat tendinţa de a nu rămâne în urma ţării vecine. Acolo nu au fost paraşutaţi comisari şi consultanţi din afară, cu misiunea de a ferici popoarele respective şi de a le învăţa ce înseamnă să fii european…
Dar, indiferent cât de conştienţi sau de inconştienţi sunt unii de realitatea europeană moldovenească deja căpătată, respectiva stare de fapt există. Suntem cu un picior în Uniunea Europeană. Că nu am ajuns (încă?) să facem parte din anumite structuri (cum ar fi Parlamentul UE) sau faptul că avem o guvernare „aşa cum este ea”, asta ţine mai mult de unele completări ce pot să ne reuşească mai mult, mai puţin sau deloc pe viitor.
„Euroscepticii raţionali”
„Eurosceptici” în Moldova nu sunt doar „proruşii”. Există o categorie importantă de cetăţeni moldoveni, perfect conştienţi de adevărul istoric şi cărora nu este cazul să li se explice cum stau lucrurile cu etnogeneza sau cu unitatea spirituală, culturală şi lingvistică din spaţiul românesc. Aceştia au fost o vreme „euroentuziaşti emoţionali”, dar au observat că, de fapt, ţara noastră deja este integrată la modul practic în diverse realităţi europene. Fiind deja, ca ţară, parţial „în Europa”, unii dintre noi au încetat să aspire cu ochii deschişi la un „vis european”. S-au trezit în realitatea noastră cvasi-europeană. Tot mai mulţi, în special tinerii cu pregătire intelectuală mai solidă, îşi permit să analizeze la rece realitatea europeană moldovenească. Ei îşi permit să fie sceptici sau critici faţă de unele aspecte şi/sau efecte ale procesului de integrare europeană. Ei încep să deosebească nuanţele. Gradul de scepticism şi nivelul de atitudine critică faţă de laturile parcursului european este diferit, de la persoană la persoană. Dar trebuie să remarcăm faptul că aceştia nu sunt nici pe departe antieuropeni. Ba dimpotrivă, au şcoală, au competenţă profesională înaltă şi au cultură europeană. Numai că spre deosebire de „heirupişti”, ei umblă cu ochii deschişi; ei nu se jenează de substratul balcanic al identităţii noastre, nu-şi reneagă identitatea reală de dragul unei identităţi noi — europene. Adică, precum spuneam cu alte ocazii, preferă să nu fie papagali, imitatori. Aceştia îndrăznesc să recunoască public şi faptul că interesele Republicii Moldova vizează şi alte părţi ale lumii, decât Occidentul.
Întrebări fundamentale, dar „politic incorecte”
Oamenii din această categorie formulează o serie de întrebări de importanţă fundamentală, ce se referă la soarta generaţiilor viitoare. În contextul descris, ei pun întrebări „politic incorecte”, cum ar fi:
— Cum rămâne cu suveranitatea noastră?
— După o perioadă de creditare externă generoasă, nu vom ajunge şi noi, oare, în situaţia Greciei de azi?
— Va fi sau nu deschisă piaţa funciară moldovenească pentru străini?
— Vom ajunge sau nu, la un moment dat, gastarbeiteri în propria noastră ţară?
— Cum va trata statul familia în „Moldova europeană” de mâine? Vom ajunge sau nu să avem o legislaţie ce pune semnul egalităţii între familia tradiţională şi perechile de „altă orientare”?
— Câţi ambasadori occidentali vor participa la următoarea paradă „multicoloră” de la Chişinău şi câte batalioane de oameni ai legii vor veghea la buna desfăşurare a paradei?
— Vom mai avea dreptul să ne manifestăm liber credinţa creştină în „Moldova europeană” de mâine, sau poate că mărturisirea crezului creştin va ajunge să fie declarată acţiune discriminatorie, „ne-euroconformă”?
— În ce direcţie evoluează sistemul nostru de educaţie publică? Nu cumva şi la noi părinţii vor fi condamnaţi de tribunale pentru faptul că nu-şi lasă copiii la orele de „educaţie sexuală”?
— Cum va arăta economia noastră? Vor fi moldovenii oameni de afaceri prosperi în ţara lor, acasă, sau corporaţiile şi reţelele transnaţionale vor strivi o parte importantă din antreprenoriatul nostru autohton?
P.S. Şirul întrebărilor poate să fie nespus de lung. Nu îmi propun să fac o listă exhaustivă. Nu vă impun nici concluziile mele. Cei care au capacitatea de a gândi critic deja au tras concluziile de rigoare.
