Această bancă, acest instrument financiar care a avut un potenţial extraordinar şi de care acum două decenii erau legate multe speranţe social-economice, a fost trimisă la abator. S-a zis cu ideea unei bănci, prin intermediul căreia statul cel condus de „oameni de elită”, „pătrunşi” de dragoste şi grijă pentru concetăţeni, ar fi sprijinit dezvoltarea business-ului autohton.
Am trăit doar cu speranţa, dar cel puţin o speranţă a existat…
Ca atare, statul Republica Moldova nu a avut niciodată o politică eficientă de susţinere financiară a economiei naţionale. Nicio guvernare de până acum nu s-a încumetat să creeze instrumente financiare naţionale de investire a banilor moldovenilor în economia ţării. Dar, a existat, până mai ieri, o idee, o speranţă. BEM a fost mai mult decât o bancă. A fost şi un mit în sensul cel mai bun al cuvântului. A fost purtătorul ideii că în ţara aceasta, la un moment dat, guvernanţii vor purcede la susţinerea gospodăriei naţionale inclusiv prin finanţare de la stat directă.
Chiar dacă cei mai mulţi dintre semenii noştri obişnuiesc să privească lucrurile cu ochi de liberali, mercantil, chiar dacă economia de piaţă ne forţează să ucidem spiritul cu bărdiţa literei şi a cifrei (a calculului rece), semnificaţia obiectivă a ideilor profunde şi fertile nu poate fi diminuată de această realitate brutală a „pieţei libere şi deschise”. La început oricum rămâne ideea, rămâne cuvântul.
BEM a avut o misiune importantă
Ceea ce ar fi putut şi chiar ar fi trebuit să devină Banca de Economii pentru economia moldovenească a fost, întâi de toate, o idee. O idee bună, o idee nobilă şi chiar bine fundamentată economic. Statul, care ar fi trebuit să deţină până şi astăzi controlul asupra BEM, ar fi avut sarcina să determine sectoarele cheie/strategice (inclusiv sub aspectul securităţii naţionale) ale economiei ţării, pe care să le susţină inclusiv prin politici financiar-creditare. Mai mult, acest instrument (BEM) ar fi trebuit să servească la achiziţia de tehnologii performante, la dezvoltarea propriilor capacităţi de generare a noilor tehnologii, la deschiderea de porţi spre noi pieţe şi spre noi parteneriate comercial-economice etc.
Răpitorii au fost mai abili
Însă cei care au fost cu ideea nu au făcut parte din cercurile care au decis ce să facă cu Banca de Economii. S-au găsit şi alţii, îndemânatici la „valorificarea oportunităţilor”, care au văzut BEM-ul dintr-o altă perspectivă: BEM le-a apărut în faţă ca o masă încărcate cu bucate, din care e posibil, în anumite condiţii, să te înfrupţi „po blatu”; răpitorii şi hoitarii din economia şi politica împădurită a Moldovei au hăituit, ani la rând, până la istovire, Banca de Economii. Şi este de mirare că instituţia a rezistat până adineauri. Nimeni nu a avut capacitatea să o apere de aceste atacuri.
FMI şi-a pus virgulele în verdictul dat Băncii de Economii
Astfel, am ajuns să vedem cum Băncii de Economii i-a fost anunţat verdictul final, elaborat de factori din legislativ, executiv şi bineînţeles, cu participarea activă a guvernatorului BNM. Dar poate că lucrurile ar fi decurs altfel, dacă în „rezolvarea problemei” nu s-ar fi implicat salvatorul economiei Moldovei şi al multor altor ţări – Fondul Monetar Internaţional, de care azi depinde bugetul ţării noastre (nu din vina simplului cetăţean…).
Pe propria sa piaţă bancară, statul a rămas doar cu fluierul
Aşadar, statul Republica Moldova nu mai are niciun cuvânt de spus pe propria sa piaţă bancară. Aceasta este controlată totalmente de privaţi. Statul a fost exclus de pe propria piaţă bancară. Iar instrumentele legislative, executive şi BNM (ca instrument regulator), sunt insuficiente pentru asigurarea securităţii financiare a ţării. Stabilitatea şi securitatea financiară a Moldovei vor trece într-un pachet comun. Asupra acestor aspecte deja vor veghea alţii, din exterior.
Funeraliile BEM: ne-am pomenit într-un liberalism sălbatic
Iar noi, în procesul de pregătire a funeraliilor BEM, vom avea destule ocazii să-l admirăm pe junele nostru guvernator al BNM, care nu-şi poate stăpâni zâmbetul mălăieţ atunci când ne spune cum vor fi dezmembrare în abatorul lor improvizat, după „pregătiri ordonate”, carcasele celor trei „bănci-zombi”. Iar cei peste trei mii de angajaţi şi copiii pe care î-i au la întreţinere? Ce facem cu ei? Explicaţia lui Drăguţanu este dezarmant de liberală şi de „simplă”! Oamenii vor rămâne fără locuri de muncă ? Şi ce dacă ? Or, „suntem într-o economie de piaţă”!
Bun venit în liberalismul sălbatic de piaţă!
