CHIŞINĂU, 16 iul – Sputnik. Liderul PL Mihai Ghimpu a declarat joi că, de fapt, în cadrul negocierilor PLDM-PD-PL cu privire la crearea unei coaliţii de guvernare nu au fost partajate încă ministerele.
„Încă nu s-a discutat despre partajarea funcţiilor. E superficial. A partaja înseamnă că deja e găsită înţelegerea”, a declarat Ghimpu.
Liderul democraţilor, Marian Lupu, a declarat joi că în cadrul negocierilor PLDM-PD-PL cu privire la crearea unei coaliţii de guvernare „partajarea ministerelor se face de la zero”.
Potrivit lui Ghimpu, ministerele din viitorul Guvern vor fi împărţite între cele trei partide, „reieşind din votul cetăţenilor”.
Ghimpu a mai precizat că viitorul Guvern nu va fi „ a lui X sau Y”, ci „Guvernul Alianţei”.
Liderul PL a mai spus că, deocamdată, candidatura primului ministru nu se discută.