În timp ce spectatorul intern din Rusia urmărea evenimentul principal al anului în curs, și anume încheierea legalizării definitive, deja documentare, a patru regiuni noi în componenţa țării, anume această țară a reușit să realizeze o afacere extrem de importantă departe peste hotare.
Decizia nu a fost încă oficializată dar, după cum afirmă sursele, și acest lucru este foarte important, toți membrii cartelului au votat în unanimitate pentru această propunere. Adică, întârzierea publicării nu va influenţa în nici un fel cursul de mai departe al evenimentelor. Și aici este loc pentru fantezie şi pentru a da frâu liber teoriei unui șah geopolitic pe mai multe niveluri.
Să începem cu o scurtă ”alfabetizare” pentru a evita confuzia și pentru a împrospăta în memorie noţiunile de bază.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (cu alte cuvinte, cartelul internațional de profil) s-a format în urma Conferinței de la Bagdad din septembrie 1960. Inițial, doar cinci țări au semnat acordul, printre care, pe lângă statele din Golful Persic, mai era și Venezuela. În prezent, componența OPEC s-a extins semnificativ și a ajuns la treisprezece membri, unde, pe lângă deja amintita Republică Bolivariană, mai intră și Algeria, Angola, Gabon, Irak, Iran, Congo, Kuweit, Libia, Emiratele Arabe Unite. , Nigeria, Arabia Saudită și Guineea Ecuatorială. Cartelul, împreună cu restul lumii, a trecut prin diferite vremuri și crize ale combustibililor, ceea ce se reflecta și asupra politicii, și asupra componenței participanților. De exemplu, în 1995, Gabon a ieșit din OPEC, revenind abia 11 ani mai târziu.
Timpul trecea, rezerve de petrol erau descoperite în noi regiuni ale planetei, odată cu explorarea, în paralel creștea producția în alte state. De exemplu, Rusia a intrat fără alternativă în topul primilor trei lideri mondiali în ceea ce privește volumele de producție.
Către anul 2015, a devenit evident faptul că OPEC nu mai putea de unul singur să influențeze piața mondială în măsura cuvenită, dar și țările care nu erau membre ale cartelului, în sumă, au început să concureze din ce în ce mai strâns cu membrii ”duzinei diavolului”. De aceea, în 2016, a fost inventat și realizat formatul OPEC +, adică implicarea a încă zece țări în activitățile generale de profil. Subliniem că noua organizație are un caracter neoficial și include Rusia, Kazahstan, Azerbaidjan, Bahrain, Brunei, Malaezia, Mexic, Oman, Sudan și Sudanul de Sud format abia în 2011.
„Seniorii” petrolieri au decis să coopereze cu „tinerii” nu din bunătatea inimii lor, ci pentru că au fost nevoiți să facă asta. La momentul formării OPEC+, zece noi țări controlau fizic mai mult de jumătate din exporturile mondiale de petrol, iar rezervele confirmate de aur negru ale celor zece noi veniți depășeau 90 la sută în întregime pe planetă.
Dacă e să operăm cu cifre exacte, conform celor mai recente date, țările OPEC produc aproximativ 28 de milioane de barili de petrol pe zi. Având în vedere că aceasta reprezintă aproximativ treizeci la sută din producția mondială, este ușor de calculat că toate celelalte țări reprezintă încă 93 de milioane de barili pe zi.
Cartelul petrolier în componența sa extinsă nu se întâlnește prea des și regulat, dar aceste întâlniri sunt întotdeauna semne fie ale unor vremuri dificile pe piață, fie sunt prevestitoare de mari schimbări. Sau și una, și alta concomitent. De regulă, chestiunea cheie și standard a reuniunilor OPEC + sunt acordurile de creștere sau scădere a volumelor de producție, ceea ce influențează direct formarea prețurilor, la necesitate, majorând sau reducând cotațiile.
Cititorul atent ar fi trebuit să observe că în text nu sunt menționate nicăieri Statele Unite, care astăzi sunt numărul unu în lume în ceea ce privește volumul producției. În fiecare zi, petroliștii americani ridică, în medie, la suprafață aproximativ 13-14 milioane de barili. Nu există nicio greșeală aici - SUA nu fac parte din clubul mondial oficial al petroliștilor, subliniind ostentativ propria lor exclusivitate și izolare. Tocmai din acest motiv, presa mondială scrie din când în când că încă un politician de top de la Washington a plecat într-o vizită de afaceri la Riad. Ca și în cazul OPEC-ului inițial, Statele Unite pot fi nemulțumite cât vor de această situație, dar trebuie să țină cont de realitatea obiectivă. Și să roage cartelul să vină în întâmpinare într-o chestiune sau alta.
Concret, actuala scădere a producției cu două milioane de barili pe zi, potrivit prognozelor analiștilor, inclusiv ale celor americani, va duce la creșterea prețului petrolului. Este de așteptat ca prețul futures să depășească stabil o sută de dolari pe baril, ceea ce este extrem de dezavantajos pentru Joe Biden și echipa sa. Deja peste o lună, în SUA vor avea loc alegerile intermediare, iar democrații se află în prezent într-o poziție foarte dificilă.
Trebuie menționat că Partidul Democrat a reușit să-și îmbunătățească ratingurile catastrofale înregistrate în vară. Acest lucru s-a întâmplat, în parte, datorită faptului că Casa Albă a reușit să reducă și să stabilizeze oarecum prețurile la benzină și motorină care, odată cu începutul operațiunii speciale, s-au apropiat cu încredere de valori record. Ministerul de Finanțe al SUA nu a venit cu nici un fel de subtilități în mod deosebit și a început pur și simplu să golească masiv rezerva strategică, aducând-o la un minim istoric din ultimii 40 de ani.
Însă creșterea prețurilor mondiale nu poate să nu se reflecte asupra pieței interne a Americii, ceea ce va duce la scumpirea combustibilului pentru automobile, iar aceasta, la rândul său, va urca prețurile la toate categoriile de mărfuri - de la pâine până la energie electrică, pentru că, de exemplu, marea majoritate a cărbunelui este livrată la centralelor termice americane cu camioane tractoare.
Acum o lună, adică atunci când împotriva petrolului rusesc au fost impuse toate sancțiunile posibile, Joe Biden a efectuat o vizită oficială în Arabia Saudită, iar laitmotivul călătoriei era clar și cunoscut din timp – să obțină de la Riad o creștere a producției de petrol. Vizita s-a încheiat practic cu nimic, deoarece saudiții au refuzat politicos să crească producția. În lumea hegemoniei panamericane, aceasta a fost similar cu o palmă dată în public, însă apoi evenimentele s-au derulat în general cu viteza unui uragan.
La câteva săptămâni după evenimentele descrise, s-a produs un alt scandal care a îngropat definitiv speranțele Washingtonului în privința ajutorului șeicilor din Orientul Mijlociu.Marea Britanie, unde atunci aveau loc ceremoniile solemne de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a, l-a înștiințat oficial pe prințul saudit Mohammed bin Salman că este o figură nedorită și nu va fi binevenit.
Deja atunci, mulți analiști de acolo trăgeau un semnal de alarmă, publicând articole sub un titlul general, că Occidentul a împins de fapt Arabia Saudită în brațele Rusiei. Britanicii, care, în virtutea geografiei și structurii rezervelor de pe platforma Mării Nordului, sunt total dependenți de importurile de hidrocarburi, ar fi trebuit să estimeze din timp eventualele pagube cauzate de demersul funerar, dar, se pare, datoria de aliat s-a dovedit a fi mai puternică. Sau Londra a rămas pur și simplu fără alternative.
Așa ori altfel, s-a întâmplat exact ceea ce și-ar fi dorit mai puțin Washingtonul. Producția de petrol va fi redusă pentru o perioadă nedeterminată, ceea ce nu numai că va duce la prețuri stabil ridicate în interiorul SUA, dar și exclude posibilitatea strangulării financiare a Rusiei, care stabilește deja în mod activ noi rute pentru furnizarea aurului său negru. Mai simplu spus, Moscova nu va rămâne fără bani și nu trebuie așteptate revolte ”ale foamei”.