Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Statul Major al Armatei Ruse: Vor fi curmate orice provocări în Donbas

Șeful Statului Major Gerasimov a avertizat Kievul că vor fi curmate orice provocări în Donbas.
Sputnik
CHIȘINĂU, 9 dec – Sputnik. Vor fi curmate orice provocări din partea autorităților de la Kiev privind reglementarea prin forță a situației din Donbass, a declarat șeful Statului Major General al Armatei Ruse, Valerii Gerasimov, la un briefing în fața atașaților militari ai țărilor străine.
"Livrarea de elicoptere, drone și avioane în Ucraina împinge autoritățile ucrainene la pași bruști și periculoși. Kievul nu îndeplinește acordurile de la Minsk. Forțele armate ucrainene declară despre începerea utilizării în Donbas a sistemelor de rachete antitanc Javelin care au fost furnizate de Statele Unite și folosesc, de asemenea, drone de recunoaștere și atac de producție turcă”, a spus Gerasimov.
Potrivit lui, acest lucru duce la acutizarea situației și așa tensionate. În același timp, șeful Statului Major General a menționat că informațiile despre așa-zisa pregătire a unei „invazii” a Rusiei în Ucraina constituie o minciună, iar activitatea militară în interiorul țării nu necesită notificare.
Editoriale
Deja vu: Ucraina este înarmată de țările care au pregătit Georgia pentru aventura din 2008
"Țările NATO acordă o atenție excesivă mișcării trupelor pe teritoriul Federației Ruse. Redistribuirea unităților în timpul antrenamentului de luptă este o practică de rutină pentru forțele armate ale oricărui stat", a subliniat Gerasimov.
În ultima perioadă, în mass-media occidentală a apărut un nou val de articole despre presupusa pregătire de către Rusia a unei așa-zise invazii în Ucraina. Kievul a declarat inițial că nu a constatat o sporire a trupelor rusești în apropierea granițelor sale, însă apoi și el a început să vorbească și despre iminența unui atac.
Moscova a negat în repetate rânduri aceste acuzații, subliniind că ele sunt folosite în principal ca pretext pentru a aduce mai multe forțe și tehnică ale NATO la granițele Rusiei. După cum a declarat reprezentantul Kremlinului Dmitri Peskov, Rusia nu pune la cale niciun fel de planuri agresive, nu are de gând să atace pe nimeni, iar mișcarea trupelor pe propriul său teritoriu nu ar trebui să deranjeze pe nimeni.
Rusia
Lavrov: Kievul, cu povești de groază despre pericolul rusesc