CHIȘINĂU, 23 sept - Sputnik. Natalia Moloșag este noul Avocat al Poporului ales de deputați. Candidatura acesteia a fost susținută cu voturile deputaților PAS. Până a fi votată candidatura Nataliei Moloșag, deputatul socialist, Vasile Bolea, a declarat din sala de ședințe a Parlamentului că „misiunea Nataliei Moloșag este de a contribui la schimbarea actualului procuror general, Alexandr Stoianoglo, Avocatul Poporului fiind și membru din oficiu al Consiliului Superior al Procurorilor”.
Mai mult, Bolea a precizat că Natalia Moloșag ar fi fost avocatul președintelui Maia Sandu. În replică, candidatul la funcția de Avocat al Poporului a precizat ca ea a fost avocatul concurentului electoral Maia Sandu și nu al președintelui Maia Sandu. După ce cu votul a 57 de deputați, Moloșag a fost votată pentru a îndeplini funcția de ombudsman, președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a urat succes și a îndemnat-o să nu se lase intimidată.
„Niciodată să nu vă lăsați intimidați de politicieni, mnisogini, fricoși, Ei nu știu altceva decât să intimideze, să trișeze, să manipuleze. ei arată mari și fioroși, dar proba contrarie este în fața instanței când aperi drepturile omului”, a declarat Grosu.
În apărarea colegului său de partid, deputatul socialist Vlad Batrîncea, i-a arătat din deget președintelui Parlamentului și l-a îndemnat să asigure „disciplina și să dea dovadă de etică și comportament civilizat”.
„Domnule Grosu, Parlamentul Republicii Moldova este forul democratic ales de cetățeni. Toți deputații au fost aleși de cetățeni și toți sunt egali. Dumneavoastră aveți atribuția de a modera ședința. Acum am fost martori cum dumneavoastră ați intimidat colegii pe criterii politice. Rog să tratați colegii cu respect. Și domnul Bolea și toți colegii au dreptul să adreseze întrebări candidaților”, a declarat Batrîncea.
Igor Grosu nu s-a abținut să dea replica și a promis că de fiecare dată când va sesiza „bădărănizme, atac la persoană și misoginizm” va reacționa la fel, indiferent de riscuri și amenințări. După aceste dispute, Natalia Moloșag a depus jurământul în fața deputaților.
Precizăm, în total, 11 persoane au depus dosare la concursul de selectare a candidaților la funcția de Avocat al Poporului. Candidatul la funcția de Avocat al Poporului trebuie să întrunească mai multe condiții, printre care vechimea în muncă de cel puțin zece ani și activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului. De asemenea, candidatul nu trebuie să aibă, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testul de integritate profesională.
Amintim, funcția de avocat al poporului este vacantă după decesul lui Mihail Cotorobai, survenit la începutul acestui an.