Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Deputații Partidului Șor, către ambasadorul român: Vrem procuror european

Surprize peste surprize: deputații Partidului Șor s-au întâlnit cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, căruia i-au spus că ei își doresc un procuror european în Republica Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 mai – Sputnik. Reprezentanții fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” au avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.

Mai exact, la discuțiile cu diplomatul român au participat deputații Marina Tauber, Sergiu Sîrbu și Violeta Ivanov, precum și vicepreședintele formațiunii, Vitalie Balinschi.

De ce europenii l-au îndrăgit atât de mult pe Renato Usatîi

În carul discuțiilor, părțile s-au referit la viitorul scrutin parlamentar, iar deputații Partidului Șor le-au solicitat partenerilor externi, inclusiv României, să monitorizeze procesul electoral ca "unii concurenți electorali să nu fie nedreptățiți".  

"Deputații partidului „ȘOR” au solicitat sprijinul partenerilor externi în acest sens, inclusiv al României, pentru a monitoriza atent procesul electoral și pentru a reacționa în cazul în care constată că drepturile cetățenești sunt încălcate sau dacă unii concurenți electorali vor fi nedreptățiți", se arată în comunicatul de presă al formațiunii.

O altă surpriză a acestei întrevederi, pe lângă faptul în sine, este anunțul făcut de Partidul Șor că își dorește un procuror (de înțeles - procuror general) european. Cităm din același comunicat de presă: "Deputații Partidului „ȘOR” au discutat cu diplomatul român și despre necesitatea reformării justiției și și-au reiterat poziția că susțin ideea numirii unui procuror european. În același timp, ei au atras atenția că, în Republica Moldova, instituțiile de drept sunt folosite ca armă politică împotriva oponenților, iar justiția se face deseori la televizor, nu în instanțele de judecată".

Ce i-a spus Procuratura lui Șor după ce acesta a declarat că vrea să întoarcă miliardul

În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte de actualitate ce țin de colaborarea moldo-română.

Deputații Partidului „ȘOR” au adresat mulțumiri Guvernului României, pentru sprijinul constant acordat țării noastre de-a lungul anilor, inclusiv pentru ajutoarele oferite în contextul crizei sanitare și pandemice. De asemenea, ei și-au exprimat gratitudinea pentru investițiile românești în Republica Moldova, mai ales în domeniul educației, precum renovarea și dotarea școlilor și grădinițelor, asigurarea cu autobuze școlare și materiale didactice.

Parlamentarii au menționat că, în raionul Orhei, datorită sprijinului României, sunt reparate și dotate 10 instituții de învățământ preșcolar, pentru care au fost alocate în total 1,6 milioane de lei. De asemenea, de un suport substanțial are parte și Spitalul raional Orhei, pentru care România a acordat 492,2 mii de euro, în cadrul unui amplu proiect de modernizare.

30 de zile - termen dat de Maia Sandu Consiliului Superior al Magistraturii
În context, s-a discutat și despre intenția administrației raionale din Orhei de a deschide o extensie a Universității „Alexandu Ioan Cuza” din Iași în acest centru raional, ca urmare a acordului de parteneriat între cele două părți, semnat la începutul acestui an. Deputații Partidului „ȘOR” au solicitat sprijinul Guvernului României în acest sens, astfel încât această inițiativă să poată fi pusă în practică într-un termen cât mai restrâns.

Amintim că liderul formațiunii, Ilan Șor, a fugit din Republica Moldova el fiind urmărit de procurori ca participant la grupul infracțional ce a participat la fraudarea sistemului bancar din țara noastră. 

Șor a fost reținut pe 22 iunie 2016 în timpul anchetei infracțiunilor din sectorul bancar. Din 24 iunie al aceluiași an, el a fost arestat preliminar. La 5 august 2016, Curtea de Apel Chișinău a decis transferarea acestuia în arest la domiciliu.

Stoianoglo: Pregătim o nouă învinuire pe numele lui Șor
Apoi, această măsură de reținere a fost extinsă de mai multe ori. Cazul a fost trimis în judecată pe 24 august 2016. Prima audiere a instanței a avut loc pe 6 septembrie 2016, iar pe 21 iunie 2017 a fost anunțat verdictul. Curtea a decis apoi să-l elibereze pe Șor de arestul la domiciliu și să-l plaseze sub control judiciar până la pronunțarea verdictului final. În februarie 2018, Curtea Supremă de Justiție a sesizat Camera de Apel Cahul. Ședințele au fost amânate în mod repetat.

Pe 21 decembrie Curtea de Apel Cahul a amânat din nou examinarea dosarului lui Ilan Șor. Examinarea cererii de recuzare a fost suspendată până la pronunțarea CC asupra excepției de neconstituționalitate, înaintată de către avocații lui Șor. Pe 22 decembrie Consiliul Superior al Magistraturii a amânat pentru următoarea ședință subiectul cu privire la cererea de demisie a judecătoarei Nina Veleva de la Curtea de Apel Cahul, cea care examinează dosarul Șor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova