Capcana moldovenească

Caruselul echipelor guvernamentale care se perindă la conducerea țării poate dura până la schimbarea realităților geopolitice, spune politologul rus Rostislav Ișenko.

La sfârșitul anului trecut, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că s-a înțeles cu toate fracțiunile de partid cu privire la alegerile parlamentare anticipate. Acest lucru a fost facilitat de demisia prim-ministrului Ion Chicu.

Dacă înainte de demisia guvernului, Sandu nu avea nicio posibilitate constituțională de a dizolva Parlamentul și ea nu putea decât să își exprime dorințele corespunzătoare, atunci din momentul demisiei a început numărătoarea inversă a perioadei de 90 de zile, timp în care deputații trebuie să aleagă un nou prim-ministru. Cu toate acestea, Sandu trebuie să prezinte Parlamentului un candidat convenit de coaliție, care, în prezent, nu există în Parlament.

Trebuie remarcat faptul că guvernele de coaliție ale socialiștilor lui Dodon (PSRM), care aveau doar o majoritate relativă în parlament (socialiștii având doar 35-37 de mandate din 101 deputați), nu au fost formate cu ușurință nici înainte. Însă acum, când au pierdut postul de președinte, această sarcină a devenit și mai dificilă. În același timp, va fi destul de complicat pentru marea majoritate a partidelor parlamentare, cu excepția acelorași socialiști, a partidului Șor și a partidului PAS, care, de altfel, a nominalizat-o pe Sandu, să mențină același număr de de deputați în fracțiunile pe care le au existente.

Socialiștii își asumă riscul

În mod evident, PSRM-ul ar fi putut încerca să păstreze coaliția existentă sau chiar să creeze una nouă. Cu toate acestea, socialiștii au inițiat, în mod deliberat, demisia guvernului și au fost de acord să ia în considerare propunerea lui Sandu în legătură cu președintele guvernului de tranziție, după care, parlamentarii au promis să demisioneze și, astfel, să asigure alegeri parlamentare anticipate.

Poate că PSRM-ul se așteaptă să joace un rol în alegerile anticipate prin radicalizarea societății și, în acest mod, să-și sporească fracțiunea. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că observatorii consideră că 35-36 de mandate sunt rezultatul maximum posibil al PSRM-ului, dar pesimiștii nu exclud reducerea lor la 30. Chiar dacă aceștia din urmă greșesc, este clar că este puțin probabil ca PSRM-ul să-și majoreze brusc numărul de deputați, cu aproape 50% din proporția sa actuală, pentru a putea pretinde la un guvern format numai dintr-o singură fracțiune.

Oricare alte formate ale coaliției, așa cum arată experiența moldovenească, sunt dificil de prezis.

Astfel, PSRM-ul, în mod deliberat, riscă. Dacă nu va avea loc o nouă coaliție cu participarea lui, partidele de dreapta vor controla toate ramurile guvernamentale.

Guvernul nu are de ales

Așa ceva s-a mai întâmplat în istoria Moldovei, iar socialiștii au profitat de aceasta. Problema este că nimeni nu poate îmbunătăți, în mod serios, situația din economia moldovenească. Deoarece așa cum a fost pur agricolă, bazată pe exportul de produse horticole, fructe și vin, așa și va rămâne în viitor. Mai mult, rolul agriculturii crește treptat pe măsură ce personalul de producție industrială și competențele din epoca sovietică se pierd.

În același timp, piețele de desfacere, dimpotrivă, se restrâng. UE nu are nevoie de produsele moldovenești – dimpotrivă, UE a distrus o agricultură similară, dar mai de succes a Bulgariei (astfel încât să nu existe concurență cu țările UE). Rusia își asigură treptat piața cu produse agricole de producție proprie. Și, deși Rusia nu a atins încă autosuficiența deplină în sectorul fructelor și al legumelor (ceea ce, de exemplu, s-a obținut în sectorul laptelui și al cărnii), această nișă s-a redus, iar concurenții au devenit mult mai mulți.  

Ucraina a fost un alt consumator tradițional de produse moldovenești. În ciuda propriei agriculturi dezvoltate, Kievul a cumpărat destul de activ vinuri și produse horticole din Moldova. În ultimii ani însă, populația Ucrainei s-a redus, iar puterea sa de cumpărare a scăzut, probabil, mai jos și decât cea a Moldovei, prin urmare, și piața s-a micșorat.

În consecință, niciun guvern nu poate scoate Moldova din sărăcia permanentă. Șansele de a restabili producția industrială, cel puțin la nivel sovietic, sunt nule: nu numai și nu atât pentru că o parte semnificativă a industriei este concentrată în Transnistria, ci pentru că țara nu are nici forță de muncă, nici tehnologii. Nimeni nu va construi fabrici pe teritoriul ei și, chiar dacă ar construi, nu există nimeni căruia să-i poată vinde produsele – cei din jur se luptă și ei pentru piețe suplimentare, și respectiv, nu își vor deschide propriile lor piețe.

Imitarea concurenței

În această situație, în Moldova, s-a dezvoltat o situație de dublă ideologie de partid, în cadrul căreia forțele politice nu concurează atât între ele, cât imită concurența. De ceva timp, cei de dreapta au fost la putere, promițând prosperitate poporului grație orientării spre UE și NATO. Dar când încrederea în ei scade, la putere vin cei de stânga, care promit același lucru, dar deja din contul unei reorientări către Rusia.

După un timp, oamenii se dezamăgesc și de cei de stânga, și de cei de dreapta revin la putere. Începe un nou ciclu, care nu schimbă nimic semnificativ în politica moldovenească.

Înfrângerea lui Dodon în alegerile prezidențiale înseamnă că oamenii au început să încline în favoarea partidei de dreapta. Dacă acum s-ar păstra coaliția PSRM-ului în parlament și guvernul de stânga, acesta își va pierde treptat sprijinul, pe motiv că "împiedică activitatea" președintelui. Exact același lucru s-a întâmplat cu guvernul anti-Dodon, care, în cele din urmă, a fost abandonat chiar de Occidentul colectiv în 2019, într-atât a fost de nepopular.

Alegerile anticipate vor arăta: dacă politicienii de stânga își vor menține sau își vor întări pozițiile, cu condiția depășirii contradicțiilor cauzate de ambițiile personale, aceștia vor putea forma o majoritate, vor putea forma un guvern și vor putea să nu acorde nicio atenție lui Sandu, deoarece la o dată ulterioară a alegerilor, aceștia vor avea o legitimitate mai mare – vor fi ultimii care vor primi ultimii "mandatul poporului".

Dacă, ceea ce este foarte probabil, cei de dreapta obțin majoritatea, aceasta nu va fi absolută, fracțiunea PSRM-ului va rămâne influentă și va primi mai mult de o comisie parlamentară. Dreapta va forma un guvern și se va îndrepta spre pierderea încrederii populare, în timp ce stânga va începe din nou să promită moldovenilor "marea și sarea" în mandatul ei.

Politica externă: cine are nevoie de toate acestea?

Din perspectiva politicii externe, nimic altceva decât retorica nu ar trebui să se schimbe.

Chișinăul și-a pierdut de mult timp nu numai speranța, ci și dorința de a anexa Transnistria. Moldova nu știe ce să facă cu industria acesteia, dat fiind faptul că funcționează numai atâta timp cât Rusia îi oferă resurse energetice competitive și o piață de vânzări. Pentru a păstra toate acestea, Moldova trebuie să schimbe complet formatul cooperării economice cu Rusia.

Dar Occidentul se opune acestui fapt, care, de altfel, și a interzis ex-președintelui comunist Voronin să semneze «planul Kozak», care fusese deja agreat definitiv de către ambele părți și care asigura crearea confederației moldo-transnistrene.

Din punct de vedere politic, cu Transnistria, Moldova primește 300 de mii de alegători pro-ruși orientați spre stânga. Acest lucru afectează imediat echilibrul politic existent, în care acum trăiesc confortabil toate partidele și politicienii moldoveni.

De aceea, toate încercările autorităților ucrainene de a organiza o blocadă eficientă în Transnistria au fost spulberate de sabotajul Chișinăului, chiar și în acei ani când dreapta era la putere.

Deplasarea totală a Moldovei spre Occident este, de asemenea, imposibilă, deoarece nimeni nu are nevoie de ea acolo. România nu este împotrivă să influențeze politica moldovenească, dar nu vrea să adauge la propria sa sărăcie o țară și mai săracă. Celorlalte țări UE le sunt de ajuns românii, bulgarii și balticii, pe care UE nu îi poate aduce nici măcar la nivelul grecilor sau a maghiarilor, nemaivorbind de nivelul cehilor.

Nici SUA nu este un potențial salvator al Chișinăului. În ultimii ani, politica Washingtonului a avut drept scop crearea propriei autarhii, care ar fi acoperit o parte semnificativă a lumii moderne. Americanii sunt interesați ca membri unei astfel de autarhii să fie țări dezvoltate economic și/sau bogate în resurse (îngrădite de Rusia și China și care trăiesc într-un sistem economic închis cu o dominație americană absolută). Ei nici măcar nu mai sunt foarte interesați de periferia UE și sunt pregătiți să o predea Rusiei la momentul potrivit (cu menținerea controlului SUA asupra nucleului UE, desigur). Ce să mai spunem despre Moldova.

Deci, caruselul guvernelor care se perindă la conducerea Moldovei poate continua până la schimbarea realităților geopolitice în zonă. Dar acest proces va avea loc curând.

Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova