Mare țeapă! Banii moldovenilor sunt folosiți de alții

Banii moldovenilor au plecat în 2020 într-un volum și mai mare peste hotare, unde sunt folosiți de alte țări. Expertul economic Viorel Gîrbu apreciază că autoritățile trebuie să revadă neîntârziat politicile de dezvoltare economică a țării.
Sputnik

CHIȘINĂU, 30 sept – Sputnik. Expertul economic Viorel Gîrbu semnalează „schimbări nefavorabile pentru economia țării” în ianuarie-august 2020, ca urmare a unor politici ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Starea economiei și agriculturii la 30 de ani de la declararea Suveranității – experți

„Schimbările nefavorabile” evidențiate de expertul economic constau în „canalizarea și mai accentuată a economiilor interne în investițiile în active economice din cadrul altor economii pe durata anului curent”.

Astfel, într-o situație atât de dificilă ca cea pe care o traversăm acum, economia și sfera socială din Republica Moldova sunt lipsite de resurse financiare importante”, iar banii moldovenilor sunt utilizați în economia altor țări.

„Situația dată denotă deficiențele instituționale din Republica Moldova”, subliniază Viorel Gîrbu într-un comentariu publicat pe infodebit.md.

Mare țeapă! Banii moldovenilor sunt folosiți de alții
Expertul economic constată cu regret că „Republica Moldova, fiind o economie în curs de dezvoltare, chiar și pe durată unei crize de proporții își fortifică investițiile în active economice externe, în detrimentul unor investiții care să reducă din impactul negativ al crizei asupra agenților economici interni și a populației”.

Viorel Gîrbu apreciază că este „o necesitate tot mai acută” revizuirea de către autoritățile de la Chișinău a cadrului instituțional care guvernează politicile de dezvoltare economică a țării.

Hoție, export de cetățeni și consum de importuri: Expert, despre economia Moldovei

Investițiile în activele economice externe ale sectorului bancar moldovenesc s-au majorat în ianuarie-august 2020 cu 6,5 miliarde de lei - o mărime dublă, față de intervalul ianuarie-august 2020.

În același timp, semnalează expertul economic, investițiile în activele interne s-au majorat cu numai 1,1 miliarde de lei, iar creditarea economiei naționale a crescut cu 1,9 miliarde de lei – mai puțin de o jumătate din nivelul atins în ianuarie-august 2019. 

„Schimbările menționate sunt determinate în special de evoluția soldului operațiunilor BNM, implicit creșterea volumului activelor externe nete cu 5,5 miliarde de lei și diminuarea cu peste 3,3 miliarde de lei a volumului activelor interne nete, în special din contul diminuării cu 5,4 miliarde lei a obligațiunilor guvernului față de BNM”, explică Viorel Gîrbu. 

Cum pleacă banii moldovenilor din țară

Moldovenii aflați la muncă peste hotare trimit valută acasă, dar Banca Națională o cumpără și o depune în bănci străine, unde servește la dezvoltarea economiilor altor țări. Totul se face prin înțelegere cu Fondului Monetar Internațional (FMI), a explicat Viorel Gîrbu pentru Sputnik.

Lovitură grea pentru economia Moldovei: A scăzut exportul

În acordurile sale din ultimii ani cu Guvernul Republicii Moldova, FMI a impus o limită a rezervelor oficiale obligatorii – un prag de care să nu treacă rezervele valutare.

Pentru a se conforma acestui prag, BNM cumpără valută de pe piața internă și o exportă peste hotare, depunând-o în bănci comerciale din țări cu economie dezvoltată, a precizat expertul economic.

„Efectiv, seacă resursele financiare ale Republicii Moldova și lucrul acesta este paradoxal. Fiindcă noi apelăm la FMI, BM, BERD pentru valută. Or, valuta pleacă din Republica Moldova, în baza acordului semnat cu FMI, în cantități mult mai mari”, a explicat Viorel Gîrbu.

În 2015, „find lovită deja de criza bancară”, BNM a fost obligată, prin acordul cu FMI, să cumpere de pe piața internă 500 de milioane de dolari, a precizat expertul economic. Pentru a cumpăra această cantitate de valută, BNM a efectuat pe piața valutară internă o infuzie inflaționistă de 13 miliarde de lei. Acești bani nu erau „acoperiți” prin nimic, pentru că, evident, BNM nu produce nimic.

Comerțul exterior în 2019: Moldova - „o gunoiște de ambalaje ale bunurilor de import”

Expertul economic a subliniat că, „în mod cert, există și multe rezultate pozitive” ale asistenței financiare externe, dar că, în opinia sa, Guvernul ar trebui să vină „cu abordări mult mai nuanțate, să folosească resursele interne, fără să apeleze la anumite practici, chiar abuzive, venite din partea comunității internaționale”.

Viorel Gîrbu a constatat că Republica Moldova a semnat „foarte multe acorduri internaționale, care practic ne-au legat mâinile la spate, ne-au răsucit așa de tare mâinile, încât spațiu de manevră nu mai avem” și „în aceste condiții, sigur că este foarte greu”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova