Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Când reiau protestele agricultorii – Astăzi a expirat termenul dat Guvernului Chicu

Astăzi a expirat termenul dat autorităților de agricultorii care au protestat acum o săptămână în sud-estul țării ca să intervină cu despăgubiri pentru pierderile cauzate de secetă. Astăzi premierul Ion Chicu a spus că Guvernul urmează să vină cu noi ajutoare.
Sputnik

După ședința din această dimineață pe care a avut-o cu șeful statului, Igor Dodon, și cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, premierul Ion Chicu a ieșit în fața presei și a amintit ce au întreprins autoritățile pentru a-i ajuta pe agricultori.   

Guvernul, cu angajamentul realizat în termen: 200 de milioane de lei pentru agricultori

El a amintit că vineri, 31 iulie, a fost aprobat regulamentul de repartizare a suportului financiar pentru acoperirea parțială a pagubelor generate de secetă, acele 100 de milioane de lei care vor fi oferite din Fondul de Subvenționare a Agriculturii. În paralel cu aceste 100 de milioane, din Fondul de Intervenție vor mai fi alocate alte 100 de milioane de lei.

Guvernul a alocat 200 000 000 de lei pentru agricultori: Când vor putea fi ridicați banii
Premierul a declarat că într-o săptămână agricultorii vor putea să-și ridice banii din primul ajutor de 100 de milioane de lei.  

"Noi sperăm ca maximum într-o săptămână agricultorii să înceapă a primi acești bani, conform actelor prezentate", a spus el.

El a precizat că Ministerul Agriculturii și secțiile agricole raionale, precum și comisiile pentru situații excepționale din teritoriu, cât și cea centrală, sunt acum în plin proces de pregătire actelor pentru a oferi producătorilor agricoli ajutoarele din celelalte 100 de milioane de lei.

Guvernul promite noi ajutoare – pentru semănăturile de primăvară compromise de secetă

Și asta nu este tot. Chicu spune că Guvernul va oferi ajutoare și agricultorilor care au suferit pierderi la cultivarea cerealelor din grupa a doua, cele care au fost însămânțate primăvara.

Agricultorii din sud-estul țării au blocat traficul rutier pe șoseaua Chișinău-Căușeni
"În paralel, colegii de la Ministerul Agriculturii, Mediului și Dezvoltării Regionale lansează deja evaluarea pierderilor legate de grupa a doua de cereale. Pentru că este clar că pe mari suprafețe și porumbul, și floarea soarelui, și alte culturi semănate în primăvară sunt, o parte, compromise total, o altă parte - esențial afectate.  Se face evaluarea pentru ceastă grupă pentru ca ulterior Guvernul să facă alocări suplimentare pentru a acoperi și acest prejudiciu", a declarant premierul.

Chicu îi îndeamnă pe agricultori să-și asigure plantațiile

El însă i-a atenționat pe agricultori că Guvernul nu le poate acoperi toate pierderile provocate de secetă și grindină și că ei ar trebui să-și asigure plantațiile și culturilor. În acest sens, Guvernul este gata să majoreze subvenționarea primei de asigurare din bugetul de stat pentru agricultori de la 50 la 70 la sută.

Ce legătură are protestul de ieri al agricultorilor cu PAS-ul Maiei Sandu
"Este clar că nu pot fi acoperite toate pierderile agricultorilor, de aceea noi am venit cu propunerea de a majora subvenționarea primei de asigurare din bugetul de stat de la 50 la 70 la sută. Sperăm ca agricultorii să facă uz de acest instrument, or, în condiții de riscuri climaterice crescânde, agricultorii trebuie să se orienteze la piața asigurărilor, să se asigure și, în caz de calamitate, să poată să-și recupereze daunele de la asiguratori", a declarant el.

Agricultorii s-au împăcat cu situația: astăzi în câmp, dar nu în stradă

Potrivit unui calcul estimativ făcut de Sputnik Moldova, ajutorul acordat de Guvern acoperă doar a patra – a cincea parte din pierderile suportate de agricultori.  

Agricultorii spun că Guvernul oferă prea puțini bani pentru acoperirea pierderilor
Vom preciza că după ce autoritățile au anunțat ce suport sunt în măsură să le acorde agricultorilor, aceștia au declarat că ajutorul dat de Guvern este unul mul mai mic decât pierderile suportate de ei. Agricultorii au fixat atunci un terme de o săptămână – până astăzi - ca autoritățile să vină cu propuneri concrete. Iată că vineri Guvernul a aprobat regulamentul cu privire la repartizarea ajutoarelor agricultorilor, iar aceștia, până în acest moment, nu au spus nici da, nici ba. Cel mai probabil, agricultorii nu vor mai relua acțiunile de protest, așa cum au anunțat într-o vreme. Și asta pentru că Guvernul nici nu este dispus și nici nu are de unde să le dea mai mult pe timp de pandemie și criză economică severă provocată de aceasta.