În mod tradițional, manevrele pe terenurile de antrenament din Rusia iau turații maxime în perioada exercițiilor pe timp de vară. De asemenea, lunile iunie și iulie sunt interesante și printr-un salt tehnologic, este vorba de introducerea noilor sisteme de arme robotizate în dotarea armatei.
Pe fundalul exercițiului forțelor navale ale NATO ”Sea Breez”e, care s-au desfășurat în Marea Neagră în perioada 20-26 iulie, au avut loc testări ale roboților experimentali ruși subacvatici și a echipamentelor sonare pentru sistemul militar de monitorizare subacvatică.
Ultimele sisteme robotice au demonstrat capacitatea de a apăra cu succes obiective militare și economice importante împotriva unor potențiale amenințări venite din mare.
Pe 21 iulie, Ministerul rus al Apărării a luat decizia de a dota Armata cu roboți de deminare Uran-6. Complexul multifuncțional de deminare robotizată este conceput pentru realizarea pasajelor în câmpurile minate și pentru deminarea zonelor mari. Complexul a fost testat anterior în Siria. După testarea din Siria, Uran-6 a fost modernizat ținându-se cont de experiența de luptă.
Tankul T-14 pe platforma grea cu șenile Armata a fost testat la începutul lunii iulie în regimul fără pilot, ceea ce este posibil datorită arhitecturii digitale deschise.
Pe 29 iunie, trupele districtului militar central au organizat exerciții militare pe poligonul din Cebarkul, folosind cel mai nou robot de luptă „Marker”, care a ajutat la soluționarea cu succes a sarcinilor. Complexul se poziționează ca un constructor pentru crearea de modele de război în viitor și va deveni baza integrării roboților de la sol, a aeronavelor fără pilot și a forțelor speciale. Specialiștii Ministerului Apărării din Federația Rusă intenționează să antreneze robotul în efectuarea operațiunilor de luptă într-un mod autonom - la o distanță de sute și mii de kilometri de operatorul-comandant. În calitate de încărcătură utilă, „Marker” este capabilă să poarte diverse combinații de arme de calibru mic, lansatoare de grenade, casete pentru lansarea aparatelor de zbor fără pilot și alte muniții. Dezvoltarea și testarea platformei robotizate ”Marker” va fi finalizată în 2021.
Să aruncăm o privire mai atentă asupra unora dintre cele mai noi sisteme robotice ale Ministerului Apărării din Rusia.
Sea Breeze ca țintă
Specialiștii militari ruși au testat în Marea Neagră o varietate de sisteme robotizate concepute pentru a detecta țintele inamice. În același timp, Ministerul Apărării al Federației Ruse a vorbit în detaliu despre esența experimentului militar-tehnic din partea de nord-vest a Mării Negre, unde s-au desfășurat exercițiile forțelor navale ale NATO ”Sea Breeze 2020”. Aparatele subacvatice autonome rusești fără pilot (producția concernului NPO Aurora) detectează și recunosc obiecte mari și sisteme robotice de dimensiuni mici ale potențialului inamic. Unul dintre vehicule a folosit un sonar cu scanare laterală și un sonar cu mai multe fascicule, celălalt a inspectat țintele detectate. Se știe că complexele rusești pot transmite din „punctul de întâlnire” caracteristicile și coordonatele țintei, fotografii și videoclipuri.
Potrivit comandantului flotei a 6-a a Forțelor Maritime americane Gene Black, exercițiile au inclus antrenamente antiaeriene și de apărare antisubmarin, operațiuni de interdicție (reținerea sau distrugerea forțelor inamice în drumul către zona de luptă). Datorită acestui scenariu, unitățile de luptă NATO din apele neutre din apropierea Crimeii au prezentat timp de câteva zile un „câmp țintă” excelent pentru sistemele robotizate ale Marinei Ruse.
Doi specialiști sunt în stare să lanseze aparate compacte de pe un mal neechipat, care sunt practic imposibil de detectat cu ajutorul mijloacelor potențialului inamic.
Principala platformă experimentală a Flotei Mării Negre, începând cu 2017, este vasul robotizat „Victor Cerokov”.
Cred că s-a acumulat o anumită experiență de luptă și un potențial semnificativ de interacțiune a sistemelor robotizate submarine rusești cu sisteme de recunoaștere și de atacuri de suprafață, aeriene și de coastă. Aceste informații fac posibilă reevaluarea gradului de protecție a obiectelor strategice ale Federației Ruse în regiune.
"Uran-6" în dotarea armatei
Potrivit Ministerului rus al Apărării, în 2020, peste 20 de complexe robotizate multifuncționale de deminare „Uran-6” se vor afla în dotarea anumitor regimente și brigăzi de ingineri-geniști. Pe 10 iulie, regimentul de geniști al celei de-a 20-a armate din districtul militar de Vest a primit primul lot de ultimă tehnologie. În plus, a fost organizată instruirea pentru operatorii unui complex robotic multifuncțional la poligonul Centrului Internațional de Acțiune Mină al Forțelor Armate ale Federației Ruse din Regiunea Moscova.
Complexul ”Uran-6” în regimul telecomandă (la o distanță de până la un kilometru față de operator), cu un grad suficient de fiabilitate, asigură o deminare continuă a terenului, face treceri prin câmpurile antipersonal. Adică, este posibilă excluderea participării directe a personalului militar într-o zonă cu risc sporit pentru viață și extinde semnificativ capacitățile unităților de inginerie.
În funcție de sarcinile puse, unul dintre mai multele tipuri de traule este instalat pe mașină. Robotul-genist de luptă are o masă de aproximativ 6 tone și este furnizat cu o platformă pentru transport (KamAZ cu un sistem „multi-lift” și o platformă pentru schimbarea traulelor). „Uran-6” este capabil să coboare de pe platformă sau să se ridice înapoi în 3-4 minute.
”Uran-6” a fost testat în condiții de luptă în timpul deminării orașelor siriene Palmyra, Aleppo și Deir ez-Zor și după aceea a fost înzestrat cu noi funcții. În viitor, acțiunile geniștilor nu se vor limita la curățarea câmpurilor minate, terenului, construcția podurilor și fortificațiilor. Datorită complexelor robotizate, regimentele de ingineri vor putea participa la asalturi asupra obiectelor fortificate pentru a efectua minare ascunsă.
Fiecare armată, combinată sau de tancuri, dispune de un regiment de ingineri-geniști, iar în cartierul militar există o brigadă de inginerie. Conform informațiilor apărute în mass-media, acolo sunt deja create companii și batalioanele de geniști-de atac, „Uran” să-i ajute.
"Marker" din viitor
Platforma Marker, creată pentru Ministerul rus al Apărării, este, fără îndoială, cel mai interesant proiect în domeniul roboticii de luptă. În viitor, inteligența artificială a „Markerului” îi va permite să ia în mod independent decizii, adică să calculeze ruta, timpul luptelor, consumul de muniție și alți parametri pentru îndeplinirea anumitor sarcini în mod autonom, ca parte a unui grup de vehicule, într-o subunitate (cu oameni). Mai mult, autonomia implică o distanță de la centrul de comandă de sute și mii de kilometri, prezența armelor de mare precizie și funcția de identificare precisă a țintei.
Platforma robotică „Marker” a primit echipamente pentru fotografiere de mare precizie, anterior robotul de luptă a participat la exercițiile din cadrul districtului militar central, dar totuși proiectul este departe de a fi finalizat. Creatorii - Fondul de cercetare avansată și ONG-ul Android Technics - încă nu intenționează să testeze vehiculul în luptă reală. Pe o platformă unificată, în trei etape, sunt testate principalele tehnologii ale unei linii întregi de robotică cu bazare la sol (viziune tehnică, comunicații, navigație, mișcare și aplicație autonomă, control vocal). Seria planificată de cinci mașini (cu două roți și trei cu șenile) ar trebui să înglobeze până în iunie 2021 toate cele mai bune cunoștințe și competențe. Platforma este proiectată în mod modular și va permite schimbarea rapidă (suplimentarea) a încărcăturii utile și modernizarea sistemelor.
Ca sarcină utilă, mai multe sisteme de arme pot fi instalate simultan, fiind capabile să acționeze independent una de cealaltă. În același timp, modulul UAV va oferi o lansare autonomă a unui întreg grup de drone, fiecare dintre acestea rezolvând probleme ca parte a unui grup sau individual.
Poate că în curând robotul rusesc va învăța să execute comenzi cu ajutorul vocii, ca un soldat viu, un astfel de obiectiv a fost stabilit în timpul testelor. Occidentul este deja îngrijorat de succesele Rusiei - revista americană Forbes a publicat un articol „Nu vă panicați, dar Rusia învață tancurile robotizate pentru a înțelege vorbirea umană”.
Robotii Ministerului rus al Apărării explorează cu succes spațiul aerian și și spațiul și totuși „Marker”-ul terestru cu potențialul său actual va ajunge în dotarea armatei doar pentru testare și experimente, este un „oaspete din viitor” care promite sisteme de arme și tactici de „luptă cu mai multe domenii” fundamental noi. Acest robot este avangarda armatei viitorului, dar astăzi nu există analogi în lume. Încercarea Pentagonului de a crea o platformă de luptă autonomă pentru unitățile de infanterie (BigDog de la Boston Dynamics) s-a dovedit a fi un insucces. Robotul american nu a ”învățat” să ia în mod independent cele mai simple decizii sau să înțeleagă cel puțin comenzile vocale, iar controlul constant al unei persoane prin telecomandă în formațiuni și condiții de luptă este absolut inadecvat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova