Un editorial de Ivan Danilov, autorul blogului Crimson Alter
Angela Merkel a ridicat steagul revoltei europene împotriva SUA, declarând că pentru Europa "a venit timpul să-și ia în mâini propriul destin". Afirmațiile au provocat un șoc pe ambele maluri ale Atlanticului, mai ales în unele colonii americane subdezvoltate care, din punct de vedere geografic, se află în Europa, însă trăiesc cu visul că vor fi primite cândva în Uniunea Europeană. În acest context, a fost trecută cu vederea o altă declarație a unui înalt oficial european important, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a afirmat că este nevoie „de o înlocuire a SUA" — acuzând Washingtonul de subminarea oricărei posibilități de cooperare constructivă cu alte state.
Într-un discurs rostit în parlamentul regional al Flandrei, Juncker a criticat dur acțiunile președintelui Trump și politica externă a Statelor Unite în ansamblu: "Astăzi trebuie să înlocuim SUA, care și-au pierdut puterea în calitate de jucător internațional, prin urmare și influența într-o perspectivă îndepărtată". Oficialul European a evitat să descrie cum ar arăta procesul de "substituire a SUA", locul cărora ar putea fi luat de Uniunea Europeană, însă a explicat de ce actuala situație nu mai poate fi tolerată: Washingtonul subminează relațiile constructive cu alți jucători geopolitici "cu o ferocitate care ne miră".
Ar merita să luăm în considerare poziția oficială a președintelui Comisiei Europene — principalul organ executiv al UE, care reprezintă interesele UE în OMC și G7. Însuși Juncker este un politician foarte influent, în calitatea lui de fost șef al Eurogrupului (colegiului miniștrilor de finanțe a statelor din zona euro, care adoptă cele mai importante decizii în ceea ce privește economia și sectorul financiar european). Juncker, care până a veni în marea politică europeană, a deținut o perioadă îndelungată funcția de ministru al Finanțelor, ulterior postul de prim-ministru al Luxemburgului, principalul offshore al Uniunii Europene, reprezintă o expresie a influenței mediului continental de afaceri asupra autorităților europene, fiind și unul dintre principalii lobby-iști ai celor mai influente clanuri care controlează mari companii europene. Mai mult decât atât, anume el este coautorul Tratatului de la Maastricht, cel mai important document, prin care a fost fondată Uniunea European și care stă la baza funcționării sistemului politic și economic european. Așadar, unul dintre fondatorii din umbră ai UE a îndemnat public Uniunea Europeană să profite de faptul că Washingtonul și-a pierdut din influență și să substituie SUA pe plan internațional.
Această declarație poate fi privită ca o confirmare a faptului că mediul de afaceri european și o parte semnificativă a birocrației europene au adoptat un vector anti-american și insistă ca Uniunea Europeană să acționeze mai activ împotriva SUA pe plan geopolitic. Apropo, chiar Trump tratează UE nu în calitate de aliat, ci ca o problemă pentru Washington. Nu în zadar, acesta a declarat recent că UE a fost creată "pentru a exploata" SUA și pentru „a scoate profit" din Statele Unite. Mai mulți adepți ai actualului președinte al SUA au acuzat în mai multe rânduri europenii de "lipsă de recunoștință" și nedorință de a plăti pentru acea securitate pe care le-o asigură SUA pe cont propriu.
Anume în contextul unui astfel de discurs Trump a cerut Germaniei și altor state europene să plătească un „tribut" anual în mărime de doi la sută din PIB-ul european, ceea ce reprezintă în cifre absolute 350 miliarde de dolari pe an. În Europa mulți au criticat această propunere, tratând-o ca o formă ascunsă de șantaj și tâlhărie. Angela Merkel refuză să plătească suma cerută de Trump, reiterându-și această poziție în timpul ultimei sale vizite la Washington. Situația în care "tributarul" refuză să ofere bani a fost interpretată diferit de-a lungul istoriei. De regulă, totul se termină fie cu o constrângere de achitare a tributului și o pedepsire demonstrativă a obraznicului, fie cu o recâștigare spectaculoasă a independenței de către cel supus. Judecând după declarațiile Angelei Merkel despre necesitatea ca Europa „să-și ia propriul destin în mâini", elita politică a Germaniei a decis ce cale va urma.
UE nu poate (și nici nu își dorește) să devină un jandarm al lumii. Miza substituirii SUA este cu totul alta — aceasta este legată de eterna dispută despre cine este în realitate liderul așa-numitei lumi libere. În acest conflict, Uniunea Europeană într-adevăr are toate șansele să profite de slăbiciunea americanilor. Valuta europeană — euro — a fost concepută inițial (inclusiv de actualul președinte al Comisiei Europene) ca un concurent al dolarului și în prezent euro, într-adevăr, este singura valută internațională care a reușit să cucerească o parte considerabilă a pieței plăților internaționale. A anunța că SUA și-au ieșit din minți și unicul bastion al adevăratei democrații și a liberalismului pe plan planetar este Bruxellesul poate deveni ceva destul de real. Multă lume chiar crede în acest lucru. Deocamdată, UE nu dispune de o armată puternică, însă Angela Merkel deja realizează planul lui Jean-Claude Juncker de înființare a unei "forțe europene", iar experții influentei reviste Foreign Policy se plângeau chiar în anul 2017 că "Germania creează pe ascuns o armată europeană sub propriul comandament" și au subliniat că Bundesver-ul a început "să integreze" deja cele mai capabile unități militare ale statelor europene.
Uniunea Europeană mai are trei vulnerabilități, care limitează considerabil capacitățile acelei elite europene care și-ar dori o independență totală față de SUA.
Prima vulnerabilitate constă în lipsa coeziuni interne. În UE există un număr mare de state care trăiesc din contul Bruxellesului, însă se supun Washingtonului: Polonia, țările Baltice, România și Bulgaria.
Până la ieșirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii, care a fost principalul "gardian" al SUA în interiorul UE, obiectivul unificării politicii interne și externe părea imposibil de realizat. Astăzi, în cadrul modificării procedurilor bugetare ale Uniunii Europene, acest obiectiv ar putea fi atins în decursul unui ciclu bugetar după formula "cine promovează interesele Washingtonului nu va primi niciun ban".
A doua vulnerabilitate semnificativă este domeniul energetic. Uniunea Europeană reprezintă o zonă industrial semnificativă și în cazul în care va fi „deconectată de la priză", atunci industria europeană s-ar putea transforma într-o ruină de metale. Anume pentru minimalizarea acestui risc guvernul german și marile companii europene susțin proiectul "Nord Stream 2", în ciuda tuturor protestelor ale Washingtonului. Anume pentru lichidarea acestei vulnerabilități companiile petroliere investesc în sectorul petrolier al Iranului și anume lipsa dorinței de a pierde aceste investiții reprezintă unul din motivele pentru care Uniunea Europeană este gata să intre în conflict cu SUA și Israelul în „problema iraniană".
Ultima mare vulnerabilitate este lipsa unei politici externe comune. Lichidarea acestei vulnerabilități o observăm acum. Bruxellesul, Berlinul și Parisul se pronunță într-un glas împotriva acțiunilor SUA față de Iran și a războiului comercial inițiat de Trump împotriva Chinei și Uniunii Europene.
Pentru Rusia această revoltă europeană pe corabia americană e o veste bună. Fără petrolul și gazul rusesc nu poate exista o Europă liberă și independentă. Fără accesul la logistica rusească și căile de transport spre China economia europeană va rămâne una vulnerabilă. Indiferent de scenariu, nouă ne convine ca Europa să fie ocupată de un conflict cu SUA, pentru că acest lucru va face ca Bruxellesul și Berlinul să fie mult mai dispuse spre un dialog cu Moscova, în special în ceea ce privește eforturile comune de a limita influența geopolitică americană.