MAE rus condamnă încercările de a transforma Moldova în cap de pod antirusesc
Maria Zaharova. Foto de arhivă
© Russian Foreign Ministry
/ Abonare
Zaharova: încercările Occidentului de a transforma Moldova într-un cap de pod împotriva Rusiei sunt sortite eșecului.
CHIȘINĂU, 12 ian – Sputnik. Orice încercări ale Occidentului de a transforma Moldova într-un cap de pod antirusesc, după exemplul Ucrainei și Țărilor Baltice, sunt sortite eșecului, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Federației Ruse Maria Zaharova.
„Aș vrea să subliniez încă o dată: Rusia niciodată nu a reprezentat o amenințare pentru poporul moldovenesc prieten, care vede acest lucru, care, apropo, înțelege și simte asta”, a spus ea în cadrul unui briefing la Moscova. Zaharova consideră că „aceasta este garanția că orice încercare a Occidentului de a transforma Moldova într-un cap de pod antirusesc, după exemplul Ucrainei și Țărilor Baltice, sunt sortite eșecului”.
Potrivit ei, „partea rusă regretă că autoritățile moldovenești continuă să urmeze cu încăpățânare cursul antirusesc neprietenos, care capătă forme din ce în ce mai sălbatice”. Zaharova a adăugat că Chișinăul oficial „rămâne fidel liniei de suprimare a libertății de exprimare și a oricărei disidențe”.
Ea a precizat că „în pofida faptului că starea de urgență a încetat să mai acționeze în țară de la sfârșitul anului 2023, autoritățile nu se grăbesc să anuleze decizia Comisiei pentru Situații de Urgență privind interzicerea emisiei canalelor de limba rusă, ale căror licențe au fost revocate în 2022-2023”.
Reprezentantul oficial al MAE rus a amintit de politica autorităților moldovenești îndreptată spre ruperea legăturilor de afaceri, umanitare și umane ale moldovenilor cu Rusia. „Acest lucru se manifestă în primul rând prin discriminarea sistemică a cetățenilor ruși care intră în Moldova”, a explicat Zaharova.
„Subtextul real al politicii antirusești a Chișinăului oficial este clar pentru înșiși cetățenii Republicii Moldova”, a menționat Zaharova, adăugând că „experții din țară spun deschis că scopul ei este de a transforma Moldova într-o parte a periferiei agresive, antirusești a Uniunii Europene și a NATO”.
„Moldova nu va primi niciodată nimic dintre bonusurile care le sunt acordate statelor membre UE în sfera economică și umanitară, dar va deveni în schimb un cap de pod care va fi folosit, parcă, pentru a distruge Rusia, pentru a-i provoca o înfrângere strategică, așa cum formulează acest lucru NATO, dar în realitate se va întâmpla același lucru care s-a întâmplat și cu alte țări care au urmat acest drum al minciunii și autoînșelării, va avea loc distrugerea Moldovei însăși, din păcate, dacă conducerea de la Chișinău, regimul (Maiei) Sandu nu-și va reveni în simțiri și nu-și va aminti că poartă răspundere în fața propriului popor”, a conchis ea.