România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

E oficial: România intră în Schengen aerian și maritim din martie

Schengen sign - Sputnik Moldova, 1920, 28.12.2023
Abonare
România a anunțat oficial, miercuri seara, că din luna martie 2024, va intra în Schengen cu transportul aerian și maritim. Negocierile pentru transportul rutier și feroviar vor continua.
BUCUREȘTI, 28 dec - Sputnik. Guvernul României a anunțat, miercuri seara, că în data de 23 decembrie Ministerul român de Interne a ajuns la un acord politic cu ministerele de Interne din Austria și Bulgaria pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, în timp ce negocierile pentru aderarea terestră vor continua și anul viitor.
„În data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omologe din Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria și aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, precum și discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere și aplicarea Acordului Dublin”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, pe parcursul zilelor de 26 și 27 decembrie au avut loc discuții pe canale diplomatice, între ministerele de interne, ministerele de externe, inclusiv la nivelul misiunilor diplomatice acreditate la UE, asupra proiectului de decizie a Consiliului care să încorporeze juridic respectivul acord politic. Aceste discuții vor continua în 28 decembrie 2023.
Materializarea acordului politic într-o decizie presupune acordul tuturor Statelor Membre UE, demers procedural care se va continua și mâine 28 decembrie 2023.
„Ministerul Afacerilor Interne mulțumește Președintelui României, Primului Ministru și Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv Misiunii Permanente de la Bruxelles, pentru suportul acordat pe parcursul negocierilor desfășurate în ultimele 5 luni. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne mulțumește Comisiei Europene și Președinției spaniole, precum și MAI Austria și MAI Bulgaria pentru discuțiile constructive care au degajat acordul politic din 23 decembrie pentru accesul României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Ministerul Afacerilor Interne va rămâne deplin angajat alături de Președintele României, Primul – Ministru și Ministerul Afacerilor Externe în continuarea eforturilor diplomatice până la materializarea procesului printr-o decizie”, se mai arată în comunicat.
Pârtie pentru schi în munții Cegheta - Sputnik Moldova, 1920, 27.12.2023
Internațional
Bulgaria ”bate” turismul românesc de la munte
Fluxul de știri
0