”Aegis" în Polonia - un instrument al SUA în războiul proxy cu Rusia

Noile obiective de apărare antirachetă ale Forțelor Maritime ale SUA din Polonia și România nu sunt în stare din punct de vedere tehnologic să „acopere” efectiv țările europene ale NATO într-un eventual conflict militar între Vest și Est. Însă sistemul Aegis Ashore este pregătit pentru o lovitură „dezarmantă” cu rachete ”Tomahawk” împotriva scutului nuclear al Rusiei. Cum este și firesc, pozițiile sistemului american de apărare antirachetă din Polonia și România se află în vizorul rachetelor rusești.

Pe 15 decembrie, Marina SUA va primi oficial în arsenalul său zona pozițională de apărare antirachetă Aegis Ashore din Polonia, situată la 170 km de granița cu Rusia. Complexul este format din radarul AN/SPY-1, lansatoare Mk-41 și rachete interceptoare SM-3 (Standard Missile-3). Un sistem similar din România funcționează din 2016, s-a anunțat despre desfășurarea la baza militară Deveselu a trei baterii de câte 8 rachete SM-3 Block IB.

Moscova consideră că instalațiile universale Mk-41 ale sistemului american de apărare antirachetă sunt la fel de potrivite pentru lansarea de arme antirachetă și rachete de croazieră Tomahawk cu rază de acțiune de până la 2500 km, cu focoase convenționale și nucleare. Guvernul SUA neagă intenția sa de a integra arme antirachetă în complexele europene de apărare antirachetă. Americanii nu neagă posibilitatea tehnologică. Cred, dacă va fi nevoie, Pentagonul va încerca să lovească ținte pe teritoriul Federației Ruse cu Tomahawk din polonezul Redzikowo – până în Munții Ural.

Lumea s-a schimbat considerabil în cei 14 ani de la lansarea proiectului Aegis Ashore, care ar fi trebuit să servească, chipurile, la protejarea țărilor europene NATO împotriva rachetelor balistice iraniene cu rază de acțiune de peste 2000 km. Astăzi nimeni nu va crede într-un atac iranian cu rachete asupra Bruxellesului. Scopul declarat este o „apărare mai generală împotriva amenințărilor cu rachete care vine din afara regiunii euro-atlantice”. De exemplu, Polonia consideră însăși vecinătatea sa cu Rusia și Belarus o amenințare. Dar apariția ”Iskanderilor” imbatabili rusești și a focoaselor nucleare tactice pe pământul belarus este o consecință a expansiunii nesăbuite a NATO spre est, a forfotelii trupelor străine în Polonia și în alte țări baltice, precum și a războiului proxy al alianței cu Rusia în teatrul de operații ucrainean. Oamenii deștepți învață din greșelile altora, conducerea politică a Poloniei și României nu vrea să învețe din exemplul ucrainean.

Îngrijorările serioase ale Kremlinului în privința desfășurării de rachete americane în apropierea granițelor rusești, într-un număr necunoscut și cu o destinație incertă, sunt pe deplin întemeiate. În situația utilizării în luptă a ”Tomahawkurilor” de pe teritoriul Poloniei și României, conducerea rusă va avea la dispoziție câteva minute pentru un răspuns adecvat - orice atac cu rachete al SUA va fi considerat nuclear. Consecințele catastrofale pentru țările NATO, inclusiv teritoriul nord-american al SUA, sunt apreciate ca inevitabile. Nu întâmplător Moscova compară construcția obiectivelor de apărare antirachetă ale SUA în Europa de Est cu criza din Cuba. Politica externă agresivă a Washingtonului nu-i lasă Moscovei variante „umane” de răspuns și îi face pe europeni ostatici și, posibil, material consumabil în lupta pentru „hegemonia” americană.

Precedentul polonez

Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore din Polonia (și România) prezintă în esență un distrugător cu rachete ghidate de clasa Arleigh Burke cu patru punți, îngropat în pământ. Un sistem automatizat destul de complex, multifuncțional, capabil să primească date de spionaj din diverse surse (pe uscat, pe mare, în aer), să selecteze și să utilizeze rachete potrivite ca rază de acțiune și putere, teoretic - autonom.

Sistemul de informare și dirijare al AEGIS (Airborne Early Warning Ground Environment Integration Segment) este o rețea integrată de mijloace de evaluare a situație, dirijare și distrugere. Elementul principal al sistemului este radarul universal AN/SPY-1 cu patru antene pasive phased array. Sistemul asigură căutarea, detectarea și urmărirea automată a până la 300 de ținte pe o rază de 190 km. Direcționează simultan până la 18 rachete antiaeriene către ținte prioritare.

Modificările rachetei antiaeriene SM-3 sunt principalele mijloace de interceptare a ICBM-urilor în afara atmosferei, în sectorul de mijloc a traiectoriei rachetelor balistice. Acestea sunt „mașini ucigașe” care folosesc energie cinetică, adică distrug ținta cu o lovitură directă. Nu există exemple de încredere.

După modernizarea din 2011, crucișătoarele americane AEGIS din clasa ”Ticonderoga” ar fi căpătat capacitatea de a lovi ținte transatmosferice la o distanță de până la 500 km cu rachetele interceptoare RIM-161 SM-3. Dovezi nu sunt aduse, dar omologii tereștri din Polonia și România pot avea opțiuni și mijloace similare.

În același timp, „crucișătorul câmpului de porumb” este un obiectiv vizibil, mare și nemișcat, o țintă vulnerabilă. Pentru a asigura supraviețuirea unui astfel de complex în condiții de luptă este nevoie de un sistem eșalonat separat de apărare aeriană. Evident, dacă scopul principal este apărarea antirachetă, dar nu o lovitură preventivă cu zeci de rachete de croazieră Tomahawk. Voi aminti că analogul maritim al ”Arleigh Burke” poate avea până la 90 de ”Tomahawkuri” la bord.

Așa ori altfel, rachetele americane din Polonia și România amenință securitatea strategică a Rusiei, scutul ei nuclear antirachetă. Și destabilizează Europa. Ministerul Apărării al Federației Ruse ține cont în planificarea sa militară de desfășurarea noului sistem american de apărare antirachetă în Polonia. Pentru restabilirea securității europene egale și indivizibile, Moscova le-a propus anterior trupelor străine ale NATO să se retragă în interiorul granițelor din 1997. Însă țările europene ale alianței și-au pierdut de mult suveranitatea, conducătorii lor nu sunt capabili să ia decizii geopolitice responsabile. De aceea Polonia riscă să devină următoarea victimă și material consumabil al politicii externe agresive a SUA - imediat după Ucraina.