Ucraina nu-și mai poate întoarce Crimeea și Donbasul. Occidentul intuiește ceva

Datorită președintelui american Joe Biden, Ucraina a revenit în paginile presei occidentale. Iar după 7 octombrie, când a explodat Orientul Mijlociu, acest termen geografic a dispărut complet pentru o perioadă din presa mondială.

Chiar și publicația New York Times a fost nevoită să presupună o săptămână mai târziu că „sprijinul pentru Ucraina și-a depășit apogeul” și acum se va duce doar în jos.

Dar vinerea trecută a apărut mesajul lui Biden către națiune, în care el, într-o manieră bădărănească, a trasat paralele între Rusia și mișcarea HAMAS. Și mulți editorialiști și analiști occidentali s-au grăbit imediat să-i cânte în strună vârstnicului „lider al lumii libere”, încercând să convingă publicul cât de important este să fie susținută Ucraina.

S-au străduit în special cunoscuții lobbyiștii europeni ai regimului de la Kiev - fostul premier britanic Boris Johnson și glorificatorul francez al revoluțiilor colorate Bernard-Henri Levy. Ei au scris chiar și un editorial comun în două limbi, în care convingeau publicul: Occidentul trebuie să sprijine concomitent Israelul și Ucraina. Despre profunzimea intrării în subiect a ambilor scandalagii vorbește elocvent faptul că au încercat sârguincios să reproducă denumirea „Avdeevka”, dar în versiunea engleză, în ziarul The Daily Telegraph, au apărut „Adviika”, iar în versiunea franceză, în paginile publicației Le Figaro - "Andiivka".

Boris Johnson a mers mai departe și a continuat această temă în propria sa rubrică din paginile Daily Mail, îndemnând întreaga lume să urmeze indicațiile înțelepte ale lui Biden, întrucât „toate organizațiile umane au nevoie de un lider”. Este semnificativ faptul că Johnson a scris acest material după ce revista The New European i-a dedicat coperta la categoria (scuzați pentru stilul atât de prețios al gentilomilor englezi) „Rahatul anului - 2023”.

Și astfel de editoriale au fost publicate destule în presa occidentală. Dar merită să acordați atenție apariției unei tendințe curioase în noile materiale occidentale despre Ucraina: mulți dintre cei care încă ieri îndemnau la „înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă” și „restabilirea Ucrainei în granițele anului 1991” au început să vorbească dintr-o dată despre o soluționare diplomatică a conflictului și chiar despre anumite cedări Moscovei. Cu ceva timp în urmă, era greu să-ți imaginezi așa ceva!

Asupra aceleiași tendințe a atras atenția Vladimir Putin, vorbind zilele trecute la Beijing:

„Deja și persoane responsabile care supraveghează direcția politicii externe și care cu foarte puțin timp în urmă vorbeau despre necesitatea de a-i provoca Rusiei o înfrângere strategică pe câmpul de luptă, acum au început să vorbească deja cu altă voce - și vorbesc despre faptul că aceste probleme trebuie soluționate pe calea negocierilor pașnice. Aceasta este transformarea corectă, o transformare în direcția corectă <...> pentru asta îi voi lăuda”.

Iată unul dintre exemple. În ziarul The Times, cunoscutul jurnalist britanic (fostul redactor-șef al The Daily Telegraph) și istoricul militar Max Hastings a scris un articol cu același îndemn ca și Johnson: „Lumea nu își poate permite să obosească de Ucraina”. Și scrie acolo, în general, despre același lucru: că „dacă lui Putin i se va permite să obțină victoria în Ucraina, <...> prețul pentru toate democrațiile noastre va fi istoric și tragic”.

Însă dintr-o dată autorul vine cu următorul pasaj, care ar fi fost greu de imaginat cu semnătura lui cu doar câteva luni în urmă: „Pentru a menține simpatia publicului, pare să fie nevoie tot mai mult de formularea unui rezultat plauzibil al războiului în loc de ”mantre” deșarte aceea că el trebuie să continue până când fiecare iard de pământ ocupat nu va reveni în mâinile Kievului.<...> Indiferent de ce ar spune trăncănitorii șoimilor, eliberarea Crimeii și a estului Donbasului este puțin probabil să se întâmple. Chiar și cu existența voinței politice, mijloace militare pentru atingerea acestui scop nu există și nici nu vor exista”.

Ei bine, dacă editorialiștii ziarelor occidentale mainstream au început deja să recunoască irealitatea întoarcerii către Ucraina a teritoriilor care au intrat în componența Rusiei, aceasta este aceeași „transformare în direcția corectă”. Și astfel de materiale sunt din ce în ce mai multe. Chiar și editorialul The Los Angeles Times - iarăși la tema „oboselii de Ucraina” – admite deja „unele cedări către Rusia”.

Cunoscuta jurnalistă americană și editor al revistei The Nation, Katrina Vanden Heuvel, consideră că echipa Biden trebuie să se adapteze treptat schimbării „temperaturii publice” în problema ucraineană. Autorul conchide: „Administrația trebuie să lucreze diplomatic pentru a pune capăt agoniei Ucrainei, dar nu a o prelungi”.

Ea se referă la studiul recent al grupului Eurasia (care cu siguranță nu poate fi suspectat de rusofilie), care a stabilit: deja 58% dintre americani cred că Casa Albă ar trebui să încurajeze părțile din conflictul ucrainean la negocieri de pace. Este deosebit de curios faptul că unii dintre cei care s-au pronunțat împotrivă au explicat acest lucru astfel: „Cerințele Rusiei asupra teritoriului ucrainean sunt legitime și ea nu trebuie să renunțe la obiectivele sale”. Rețineți, așa cred deja cinci procente dintre americani!

Treptat, „oboseala de Ucraina” începe să se transforme într-o înțelegere a irealizabilității visului occidental despre „victoria asupra Rusiei”. Asta nu înseamnă că această înțelegere a devenit deja comună în rândul elitelor - și discursul lui Biden este o dovadă elocventă în acest sens. Dar chiar și pe fondul discuțiilor despre continuarea finanțării aventurilor militare ale Kievului, se strecoară tot mai des ideea despre necesitatea unei înțelegeri urgente de pace cu Rusia, atâta timp cât a mai rămas ceva din Ucraina. „Transformarea în direcția corectă” abia începe.