Summitul Inițiativa celor Trei Mări, la Palatul Cotroceni
© Președintele RomânieiKlaus Iohannis la Consiliul European
Abonare
Preşedintele României, Klaus Iohannis, găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).
BUCUREȘTI, 6 sept – Sputnik. În marja summitului Inițiativei celor Trei Mări, va avea loc, joi, la Palatul Parlamentului, cea de-a V-a ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei.
La evenimentul la nivel înalt vor fi prezenți reprezentanți din toate cele 12 state participante la Inițiativă (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, alături de țara gazdă, România), partenerii strategici ai I3M (Statele Unite, Comisia Europeană și Germania), o serie de invitați speciali (Grecia, Ucraina, Republica Moldova, Japonia, Regatul Unit, Franța, Turcia), precum și reprezentați ai unor importante organizații internaționale (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială).

În marja Summitului, va fi organizată joi, 7 septembrie, de către Guvernul României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, o nouă ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei cer Trei Mări.
În cadrul lucrărilor Summitului, Președintele Klaus Iohannis va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea Inițiativei celor Trei Mări (iunie 2022 – septembrie 2023), reflectate, de asemenea, în Declarația Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuțiilor.
Prin adoptarea Declarației de la București, Grecia va deveni cel de-al 13-lea stat participant la Inițiativă, iar Ucraina și Republica Moldova vor obține calitatea de state participante asociate la Inițiativa celor Trei Mări.
Cu ocazia Summitului, va fi actualizată și lista proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul Summitului precedent de la București.
„România este primul dintre statele participante la Inițiativa celor Trei Mări care organizează pentru a doua oară un Summit al Inițiativei, după cel găzduit de Președintele României la București, în perioada 17-18 septembrie 2018”, transmite Administrația Prezidențială.