Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

SUA îşi dublează importurile de uraniu din Rusia

© Sputnik / Pavel Lisitsyn / Accesați arhiva multimediaУральский электрохимический комбинат
Уральский электрохимический комбинат - Sputnik Moldova, 1920, 24.08.2023
Abonare
SUA au cumpărat 416 tone de uraniu din Rusia în prima jumătate a anului, însemnând o cantitate mai mult decât dublă faţă de aceeași perioadă din 2022.
BUCUREŞTI, 24 aug – Sputnik. SUA au cumpărat 416 tone de uraniu din Rusia în prima jumătate a anului, însemnând o cantitate mai mult decât dublă faţă de aceeași perioadă din 2022 și cel mai mare nivel din 2005, a raportat joi Ria Novosti, citând date de la Serviciul Statistic al SUA.
Potrivit raportului, citat de RT, Rusia furnizează SUA doar uraniu îmbogățit, o componentă critică pentru generarea de energie nucleară civilă.
Potrivit calculelor, Washingtonul a plătit 696,5 milioane de dolari pentru livrările de uraniu din Rusia, însemnând cea mai mare valoare din 2002. În prima jumătate a anului, costul livrărilor a crescut de 2,5 ori, iar ponderea Rusiei din importurile americane a crescut cu 13 puncte procentuale, până la 32%.
De asemenea, SUA și-au crescut semnificativ achizițiile de uraniu din Marea Britanie în prima jumătate a acestui an, fiind o creștere cu 28%, până la 383,1 milioane dolari, reprezentând puțin sub 18% din totalul importurilor. Importurile din Franța au crescut la 319 milioane dolari (15% din importurile totale ale SUA), comparativ cu 1,9 milioane dolari în aceeași perioadă din 2022.
De asemenea, Germania și Canada s-au plasat printre primii cinci furnizori de uraniu pe piața americană, reprezentând 13%, respectiv 11% din importuri.
Wikileaks Van - Sputnik Moldova, 1920, 10.08.2016
Wikileaks: Familia Clinton s-a îmbogăţit din afaceri cu uraniu din Rusia
Potrivit unui raport recent din New York Times, aproximativ o treime din uraniul îmbogățit utilizat în SUA este importat din Rusia. GHS Climate, o companie de consultanță în domeniul energiei curate, a precizat că una din 20 de gospodării și companii americane a fost, anul trecut, alimentată de uraniu rusesc.
Aproape jumătate din uraniul îmbogățit din lume este produs în Rusia, iar eforturile americane de a-și reduce dependența de importurile din Rusia au eșuat până acum. Uzinele americane de îmbogățire a uraniului au fost închise după Războiul Rece, deoarece era semnificativ mai ieftin ca importatorii să cumpere uraniu rusesc. În prezent, doar două uzine americane – una în Ohio și cealaltă în New Mexico – sunt autorizate să producă combustibil nuclear de înaltă calitate.
SUA și UE au sancționat importurile de petrol, gaz și cărbune ruseşti în contextul conflictului din Ucraina, dar au continuat să permită achiziționarea de uraniu îmbogățit de la compania de stat rusească Rosatom, de energie nucleară, în timp ce se doreşte reducerea dependenței de combustibilii fosili.
Fluxul de știri
0