Criză în spitalele din România: Guvernul contrazice
© Photo : Miroslav RotariSalon pentru copii
© Photo : Miroslav Rotari
Abonare
Din cauza lipsei banilor, pacienții din spitale primesc medicamente mai ieftine și mai puțin eficiente, care le prelungesc spitalizarea. Medicii lansează un apel disperat. Ce spune Guvernul României.
BUCUREȘTI, 15 aug – Sputnik. Medicii din România avertizează că spitalele sunt sortite pieirii, iar dacă nu se va găsi în cel mai scurt timp o soluție se va ajunge la blocaj.
S-a ajuns până acolo încât medicii cumpără medicamente din banii lor
sau le cer familiilor să facă rost de medicamente, cu promisiunea că le vor deconta când vor fi bani.
La Institutul „Marius Nasta”, cel mai mare spital de boli pulmonare din România, nu sunt bani pentru tratamente nici măcar la terapie intensivă.
La Institutul „Marius Nasta”, cel mai mare spital de boli pulmonare din România, nu sunt bani pentru tratamente nici măcar la terapie intensivă.
Este secția în care sunt internați pacienţii în starea cea mai gravă, iar medicii se luptă să-i smulgă din ghearele morţii.
Genoveva Cadar, şef sectie Anestezie Terapie Intensivă spune că, pentru pacient, înseamnă riscul ca tratamentul să nu fie la fel de eficient.
”De exemplu - lipsește un antiaditiv. Un pacient intră în fibrilație atrială. Daca aș avea Amiodarol, poate că ar ieși într-o oră, două și... nu am. Tratamentul de înlocuire s-ar putea să dureze una, două zile. Este o prelungire a perioadei de spitalizare, a perioadei de internare la ATI, care și ea este costisitoare”, spune Cadar.
Beatrice Mahler, manager „Marius Nasta”, a declarat că sunt rețete care ajung, sau sume de bani care se decontează familiei, până la 8.000 de lei, sume extrem de mari, pentru că vorbim de medicamente scumpe.
Situașia este gravă și la spitalul județean Timișoara. „Deja suntem condamnați la moarte”
Conducerea spitalului Judeţean Timișoara spune că a făcut și un memoriu către autorităţile de la Bucureşti, în care a scris negru pe alb că banii dați de stat nu mai pot asigura nici măcar o îngrijire decentă a pacienților.
Dorel Săndesc, manager la Spitalul Judeţean Timişoara, susține că spitalele sunt condamnate la o criză financiară serioasă. Ce este cel mai grav, Casa Națională de Asigurări de Sănătate plătește serviciile pe care le face spitalul fără să țină cont de realitatea economică.
Mai grav este că și banii pentru bolnavii de cancer s-au terminat. Reprezentanții asociațiilor de pacienți spun că, în acest moment, pacienții oncologici sunt la mila celor care produc medicamente, dar în orice moment aceștia pot întrerupe furnizarea tratamentelor oncologice către spitale.
Cezar Irimia, președintele Federației Asociaților de Pacienți, a declarat că, în momentul în care producătorul nu o să mai dorească să dea aceste medicamente în speranța că și va primi banii, deja pacienții sunt condamnați la moarte, ”dar situații la fel de critice nu am mai întâlnit”.
De altfel, până la finalul lunii, nu vor mai fi bani pentru nici unul din cele 16 programe de sănătate gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. CNAS cunoaște situația din spitale, la fel și premierul, spune Irimia.
Reprezentantul Guvernului neagă situația
Întrebat de situaţia de la oncologie, reprezentantul guvernului dă un răspuns care şochează.
Purtătorul de cuvânt al Guvernuluideclară că sunt informații neverificate, există fonduri.
”E păcat să colportăm în spațiul public informații neverificate, care pot crea reacții sociale absolut nedorite. Există fonduri”, spune Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.
Cezar Irimia, președintele Federației Asociaților de Pacienți susține că purtătorul de cuvânt al Guvernului cred că este departe de a ști adevărul despre programul național de oncologie, și nu numai, iar toate programele naționale suferă de subfinanțare.
România este ţara din Europa care alocă pentru Sănătate cei mai puţini bani din PIB, numai 6%, faţă de media UE de 10%.