Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Financial Times afirmă că Ucraina poate îngropa UE

© Sputnik / Evgenya NovozheninaKiev
Kiev - Sputnik Moldova, 1920, 07.08.2023
Abonare
Dorința autorităților ucrainene de a adera la Uniunea Europeană va necesita reforme nu numai în Ucraina, ci și în UE însăși, în legătură cu care au început deja discuții la Bruxelles despre posibilitatea transformării comunității, arată FT
BUCUREŞTI, 7 aug - Sputnik. Financial Times menționează că, la sfârșitul lunii iunie, a avut loc, la Bruxelles, o întâlnire a șefilor celor mai mari 10 țări membre UE ca populație, printre care Franța, Germania, Polonia și România, în timpul căreia a fost discutată problema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Potrivit FT, în cadrul discuțiilor a devenit clar că UE va trebui să treacă printr-o transformare radicală pentru a realiza „extinderea istorică”.
În urma discuțiilor, liderii țărilor europene au convenit să creeze un grup de lucru pe această temă, după care reprezentanții guvernelor au început „sarcina dificilă de coordonare a pozițiilor”. „Am vrut să vedem dacă putem obține suficient sprijin politic pentru a merge mai departe”, a spus sursa publicaţiei citate.
Mulți oficiali ai statelor membre UE, în convorbiri particulare, pun la îndoială perspectivele de aderare a Kievului la comunitate. În special, în capitalele europene, conform publicației, se crede că aderarea Ucrainei, care înaintea conflictului, în privinţa populației, avea doar patru membri ai Uniunii Europene în faţa sa și, concomitent, se menţinea ca cea mai săracă țară din Europa, ar avea „consecințe monumentale” pentru bugetul uniunii.
După cum amintește FT, chiar și Polonia a impus un embargo asupra cerealelor ucrainene pe fondul protestelor fermierilor polonezi. „Ucraina nu a aderat încă la UE, dar a afectat deja piața unică”, a spus o sursă diplomatică a publicaţiei. Alte surse ale publicaţiei de la Bruxelles insistă că problema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană „rămâne ipotetică”. Potrivit informaţiilor acestora, părțile nu sunt convinse în principiu că Kievul va deveni vreodată membru al UE, așa că problema termenului concret de aderare este mai puțin relevant.
Fluxul de știri
0