Africa: gazul, cel mai promițător aspect în cooperarea energetică cu Rusia
© AP Photo / Dmitry LovetskyСеверный поток-2
© AP Photo / Dmitry Lovetsky
Abonare
Pentru Africa, gazele naturale constituie o direcție promițătoare în cooperarea cu companiile energetice ruseşti, astfel încât să devină un continent autosuficient energetic.
BUCUREŞTI, 29 iul – Sputnik. Pentru Africa, gazele naturale constituie o direcție promițătoare în cooperarea cu companiile energetice ruseşti, astfel încât să devină un continent autosuficient energetic, a declarat pentru Sputnik președintele executiv al Camerei Africane pentru Energie, NJ Ayuk.
„Cred că gazul va fi un aspect atât de promițător, cantități uriașe de rezerve de gaze fiind descoperite și fiind necesar să fie aduse în stadiul de dezvoltare, în special în Nigeria și Congo”, a spus Ayuk pentru Sputnik, fiind întrebat cu privire la potențialii vectori ai cooperării energetice cu Rusia.
De asemenea, potrivit şefului Camerei Africane pentru Energie, companiile energetice rusești au „mari capacităţi de captare a gazelor”, transformând gazul în electricitate și petrochimice precum amoniacul.
„[Suntem interesaţi de] dezvoltarea gazelor, nu doar pentru export, ci și pentru uz intern, astfel încât sărăcia energetică să devină istorie și să impulsionăm o economie bazată pe gaze pentru a îmbunătăți cu adevărat viața oamenilor”, a adăugat Ayuk în cadrul Summit-ului Rusia-Africa de la Sankt Petersburg.
El a adăugat că Rusia este o țară 100% autosuficientă din punct de vedere energetic, care poate ajuta Africa în dezvoltarea capacităților sale, în transferul de tehnologie și găsirea de soluții la criza energetică a Africii.
„Vom continua să ne întâlnim cu companiile rusești, le vom încuraja să continue să investească în Africa și să colaboreze cu africanii în proiecte care vor atenua sărăcia energetică”, a adăugat Ayuk.
El a menţionat că 600 de milioane de africani nu beneficiază de electricitate și 900 de milioane de africani, majoritatea femei, nu au acces la tehnologii curate de gătit. De asemenea, el și-a exprimat încrederea că Africa ar putea deveni durabilă din punct de vedere energetic.
Cel de-al doilea Summit Rusia-Africa și Forum Economic și Umanitar are loc în orașul rus Sankt Petersburg în perioada 27-28 iulie. Participanții la summit se aşteaptă să semneze o serie de documente multilaterale și bilaterale. Sputnik este partenerul media oficial al evenimentului.