Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

România, în topul mondial al videochatului

© Flickr / Kasia MuterTastatură computer
Tastatură computer - Sputnik Moldova, 1920, 16.07.2023
Abonare
Industria videochat din România este comparabilă cu cea din IT, deoarece și aici lucrează un număr foarte mare de oameni care obțin venituri foarte mari.
BUCUREŞTI, 16 iul - Sputnik, Marius Holdean. Industria videochat a explodat în ultima perioadă în România, a susținut, zilele trecute, președintele ANAF, Lucian Heiuș. El a precizat că sunt 5.000 de firme care au acest obiect de activitate și 400.000 de persoane care lucrează în videochat.
„Dacă 400.000 de persoane este o cifră reală, şi fete şi băieţi, înseamnă dublul pieţei de IT, o piaţă la care ne raportăm ca având o pondere de 6% din PIB şi cele mai mari salarii”, a susținut, într-un material de opinie, Cristian Hostiuc, redactorul-șef al Ziarului Financiar.
Specialistul în resurse umane Doru Șupeală spune că meseria de model de videochat nu este în Codul Ocupațiilor din România, deși se practică de foarte multă vreme și se obțin venituri foarte mari, de cele mai multe ori fiscalizate. În plus, Șupeală crede că nu se știe exact dacă în cifra dată de directorul ANAF sunt incluși și cei care fac „Only fans” pe alte platforme. „Profesiile nu sunt bine definite”, spune el.
Șupeală pune la îndoială cifra comunicată de directorul ANAF cu privire la persoanele care lucrează videochat - 400.000.
„Cred că mai degrabă sunt 400.000 de conturi. Aceeași persoană poate avea mai multe conturi. Cei din industrie estimează că sunt circa 200.000 de persoane care fac bani din această zonă de servicii sexuale online, că e vorba de videochat sau că e vorba de Only Fans sau alte platforme”, arată specialistul.
În plus, există un număr mare de persoane care lucrează în zona tehnică pentru studiourile de videochat, dar și cei din zona de training și în zona de asistență pentru modele.
„Modelele de multe ori nu întrețin ele singure dialogurile cu clienții, ci sunt ajutate din spate de persoane care scriu chat-ul în locul lor, pentru că video-chatul este chat cum e la noi pe Messenger, dublat de imagine video. Nu se face transmisie și audio, și video, decât foarte rar”, precizează expertul.
La unul dintre studiourile mari din București, cu al cărui patron Șupeală a făcut un interviu, pentru cele 200 de modele lucrează 100 de persoane în echipa tehnică. Astfel, pe lângă cele 200.000 de modele, s-ar putea să mai avem 50-100.000 de persoane care se ocupă de zona tehnică și de asistență, concluzionează specialistul.
„Oamenii cu care am vorbit din industrie spun că sunt, într-adevăr, foarte mulți români care practică videochat și dacă ne uităm în marile orașe la o mulțime de tinere care conduc mașini frumoase și care au viață bună, cred că cifra este aproape de realitate. Cifra apropiată de realitate ar fi 200.000 de modele plus 50-100.000 de angajați pe partea tehnică”, subliniază Șupeală.
Industria IT de la noi are undeva în jur de 300.000 de specialiști, aici incluzând și profesiile auxiliare, spune Șupeală.
„Cred că industria de videochat din România face câteva miliarde de euro anual. Din păcate, n-avem date de la ANAF. Datele obținute de la cei din industrie cu care am vorbit arată că global, pe cele mai importante piețe - SUA și Europa - se fac câteva zeci de miliarde de euro din videochat, iar România este mereu în top, având cam 30% din industrie”, precizează specialistul.
În piața IT din România se câștigă între 500 de euro pe lună și până la 10.000 de euro. În piața de videochat, cele mai multe modele au venituri mici.
„Venituri mici în această industrie înseamnă 1.000 - 2.000 de euro lunar, care pentru standardul de salarii din România nu e rău deloc. E forțat să spunem că videochatul face mai mulți bani decât IT-ul,însă cu siguranță videochatul face bani semnificativi și care merită atenția la fel ca IT-ul”, conchide Șupeală.
Un top neoficial agreat de oamenii din industrie, spune Șupeală, plasează România pe primul loc în lume în ceea ce privește veniturile obținute din videochat.
Gabriela Firea - Sputnik Moldova, 1920, 14.07.2023
România
Gabriela Firea a demisionat în urma scandalului azilelor
Fluxul de știri
0