Bisericile românești din Cernăuți, interzise și confiscate
© Sputnik / Mihai CarausBiserică, răstignire
© Sputnik / Mihai Caraus
Abonare
Membrii Consiliului Regional Cernăuți au votat interzicerea bisericilor românești și confiscarea proprietăților.
BUCUREŞTI, 16 mai – Sputnik, Marius Holdean. Membrii Consiliului Regional Cernăuți au votat marți în favoarea interzicerii activității organizațiilor religioase care sunt sub auspiciile Patriarhiei Moscovei, cum e și cazul bisericilor românești. Potrivit unui comunicat emis de Consiliu, decizia a fost susținută de cei 40 de consilieri regionali prezenți în sala de ședințe.
Acest lucru înseamnă interzicerea de fapt a bisericilor ortodoxe românești și confiscarea proprietăților.
Conform comunicatului, deputații Consiliului regional Cernăuți consideră activitatea organizațiilor religioase (asociațiilor) care au legături canonice dovedite cu Rusia ca fiind interzisă pe teritoriul regiunii Cernăuți.
Prin urmare, consilierii propun Parlamentului de la Kiev să inițieze proiecte de lege referitoare la legalitatea funcționării organizațiilor religioase care au legături cu Rusia, astfel încât acestea să fie supuse unei examinări și adoptări urgente.
Se menționează că și Administrația Regională de Stat Cernăuți a primit recomandări în acest sens. În special, administrația este îndemnată să efectueze o analiză și să ia măsuri corespunzătoare în ceea ce privește legalitatea utilizării clădirilor de cult și a proprietăților deținute de stat, care au fost transferate în proprietatea organizațiilor religioase ce au legături canonice dovedite cu Federația Rusă.
Majoritatea bisericilor ortodoxe în care slujba religioasă este oficiată în limba română aparțin acestei structuri bisericești, deoarece le-a permis până acum etnicilor români să fie folosită limba maternă în lăcașele de cult.
Mai mulţi preoţi din comunitatea românească din regiunea Cernăuţi au transmis recent Parlamentului României o scrisoare prin care solicită medierea conflictului dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană, pe care o reprezintă, şi autorităţile ucrainene.
„Rugăm autorităţile statului român – parlamentari, senatori, miniştri, secretari de stat, conducători ai statului în care locuiesc fraţii noştri de suflet – să intervină pe lângă autorităţile Ucrainei (centrale, regionale şi locale) ca să nu ia decizii îndreptate împotriva comunităţii româneşti şi a bisericilor ei. Orice hotărâre trebuie să ia în calcul opinia românilor din Nordul Bucovinei, care nu îşi doreşte să devină din nou o victimă colaterală a războiului, care şi aşa a luat multe vieţi ale militarilor de etnie română care apără cu arma în mâini integritatea teritorială a statului ucrainean”, se arată în „Apelul disperat din Bucovina de Nord”.
Preotul Pavel Pavlenco de la parohia din satul Horecea susţine că situaţia din Cernăuţi s-a deteriorat, după ce autorităţile locale au anunţat că intenţionează să preia în proprietate terenurile pe care sunt construite bisericile.
„Înţelegem că este război şi că multe legi se încalcă, dar nu credeam că se pot încălca drepturile omului şi mai ales cu privire la voinţa liberă de a crede fiecare în ce voieşte. (…) Consiliul Local al oraşului Cernăuţi vrea să ia o decizie ca să fie întrerupt contractul de închiriere a pământului pe care stă biserica, pe care de fapt îl avem în folosinţă permanentă de la statul ucrainean, cu toate actele în regulă. Asta ce ar însemna? Că îţi ia întâi pământul de sub picioare şi înseamnă că nu există nici biserica. Vor veni, vor sigila biserica şi în scurt timp o vor da-o altora”, a atras atenţia Pavlenco.