Agicultorii români, falimentați de cei ucraineni?
© Sputnik / Alexandr Kryazhev
/ Abonare
Cezar Gheorghe, consultant pentru Clubul Fermierilor Români, a declarat că cerealele ucrainene au afectat performanţa financiară a fermierilor români.
CHIȘINĂU, 8 mar – Sputnik, Marius Holdean. Cezar Gheorghe, consultant pentru Clubul Fermierilor Români, a arătat că s-au dublat costurile logistice în agricultură pe timpul campaniei care a început la sfârşitul lui martie 2022, când efectiv toată logistica românească s-a aglomerat către punctele de frotieră pentru a prelua marfa ucraineană.
”Cerealele ucrainene au afectat performanţa financiară în două moduri, primul cel logistic, pentru că costurile logistice s-au dublat pe timpul campaniei şi vorbim despre o perioadă care a început undeva la sfârşitul lui martie 2022, când efectiv toată logistica românească s-a aglomerat către punctele de frotieră pentru a prelua marfa ucraineană. Oamenii aceia erau disperaţi, vorbim de fermieri, să vândă marfa şi astfel costul logistic a crescut exponenţial”, a precizat Cezar Gheorghe.
El a precizat că tot complexul logistic s-a dublat, astfel fermierul român a avut prima etapă de greutate.
”A doua etapă a fost disponibilitatea acestor unităţi logistice, că nu au mai avut acces la ele. A treia etapă a fost că toate punctele principale, şi mă refer la Portul Constanţa, a fost foarte aglomerat de fluxurile ucrainene, iar fermierul român trebuia să stea efectiv, la coadă, zile în şir ca să îşi descarce marfa după toate camioanele care erau la rând”, a menţionat expertul, precizând că sistemul informatic din Portul Constanţa este de vină.
Cezar Gheorghe a mai spus că şi infrastructura noastră feroviară a fost de vină și că, în ciuda faptului că firmele de consultanţă au anunțat că pe aici vor veni, nimeni nu a luat în seamă lucrurile acestea, nici măcar nu au curăţat triajul din Portul Constanţa.
Analistul a mai arătat că ”fermierii români s-au lăsat amăgiţi de această Fata Morgana a creşterii de preţ, pentru că în luna mai s-a atins vârful în termen de preţ, era în jurul valorii de 410 sau 412 euro pe tonă, pentru grâul livrat Portul Constanţa şi toată lumea a crezut că va continua să crească la nesfârşit, ignorând acel prag al durerii, când cineva nu mai consumă pentru că e prea scump”.
Cezar Gheorghe crede însă că România poate deveni un nod logistic de depozitare, procesare, distribuţie, piaţa internă, piaţa externă, pentru toată filiera de produse: carne, lapte, fructe şi legume, cereale şi oleaginoase/
”Ştiţi câţi bani se pierd din faptul că noi exportăm seminţe de floarea soarelui în Franţa şi Spania, în loc să procesăm noi seminţele?”, a întrebat expertul în agricultură.