Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Rusia acuză Occidentul că încearcă să „amenințe” China

© Пресс-служба МИД РФ / Accesați arhiva multimediaLavrov
Lavrov - Sputnik Moldova, 1920, 03.03.2023
Abonare
Occidentul a abandonat diplomația tradițională în favoarea șantajului și constrângerii, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
CHIȘINĂU, 3 mar – Sputnik, Doina Crainic. Occidentul a abandonat diplomația tradițională în favoarea șantajului și constrângerii, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susţinând că este nerezonabilă încercarea de a intimida China pe scena mondială.
„Am îndoieli cu privire la starea de spirit a celor care fac astfel de amenințări. Nu trebuie făcute amenințări în general. Dar, când cineva amenință China, având în vedere circumstanțele actuale, nu mă pot obişnui cu ideea”, a spus Lavrov la o conferință de presă, după întâlnirea de miniștri de Externe G20 la New Delhi, India, potrivit RT.
„Colegii noștri occidentali se pare că de mult timp au abandonat diplomația și se angajează doar în șantaj și amenințări”, a adăugat Lavrov.
Luna trecută, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avertizat China cu privire la „consecințe grave” dacă Beijingul decide să furnizeze arme Rusiei. Ministerul chinez de Externe a respins acuzațiile, acuzând Washingtonul că „răspândește informații false”.
Legăturile dintre SUA şi China s-au deteriorat semnificativ de-a lungul anilor, deoarece cele două ţări s-au învinovăţit reciproc pentru tensiunile din Marea Chinei de Sud și din jurul Taiwanului. Blinken și-a anulat călătoria la Beijing luna trecută, după ce autoritățile au susținut că un balon la mare altitudine descoperit pe teritoriul american a fost un dispozitiv chinezesc de spionaj. Beijingul a insistat că balonul era o aeronavă de cercetare meteorologică care şi-a deviat cursul.
În planul din 12 puncte cu privire la conflictul din Ucraina, propus de China săptămâna trecută, Beijingul a cerut tuturor țărilor să abandoneze „mentalitatea Războiului Rece” și să lucreze pentru crearea unui model de securitate mai echitabil pentru lume.
imagine simbol - Sputnik Moldova, 1920, 03.03.2023
Editoriale
Operațiunea militară specială: Trenul blindat rusesc este pe linia principală
Fluxul de știri
0