Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Președintele Argentinei a exclus ca țara sa să trimită arme în Ucraina

© AFP 2024 / LUIS ROBAYOOlaf Scholz și Alberto Fernandez
Olaf Scholz și Alberto Fernandez - Sputnik Moldova, 1920, 29.01.2023
Abonare
Președintele Fernandez: Argentina și America Latină nu intenționează să trimită arme în Ucraina.
CHIȘINĂU, 29 ian – Sputnik. Argentina și țările din America Latină nu iau în considerare trimiterea de arme în Ucraina, a declarat președintele acestei țări, Alberto Fernandez, în cadrul unei conferințe de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz, aflat în vizită oficială în Argentina.
„Argentina și America Latină nu vor, nu se gândesc să trimită arme nici în Ucraina, nici în altă zonă de conflict”, a spus șeful statului argentinian.
Ziarul brazilian Folha a anunțat săptămâna aceasta, citând surse din armată și guvern, că și președintele brazilian Luiz Inácio da Silva a respins o cerere din partea guvernului german de livrare a muniției pentru tancurile Leopard. Luiz Inácio da Silva, a spus că țarasa este interesată să mențină neutralitatea.
Potrivit presei, anterior șeful Comandamentului de Sud al SUA, generalul Laura Richardson, a declarat că Statele Unite negociază cu nouă țări din America Latină pentru ca acestea să transmită Ucrainei armele rusești pe care ele le dețin, în schimbul furnizării lor de către SUA a tehnicii militare americane.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, comentând această informație, a reamintit de restricțiile legale privind astfel de livrări de arme către țări terțe și a promis că Moscova va monitoriza îndeaproape această situație.
După lungi discuții privind livrarea de tancuri occidentale către Kiev, guvernul german a convenit miercuri să trimită vehicule de luptă Leopard 2 în Ucraina. Se preconizează formarea a două batalioane de tancuri, în prima etapă, Berlinul va transfera o companie de 14 vehicule de luptă A6. din stocurile Bundeswehr. După cum a remarcat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, tancurile ar putea ajunge în Ucraina la sfârșitul lunii martie.
Primăvara trecută, Moscova a trimis o notă țărilor membre NATO din cauza transferului de arme către trupele ucrainene. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că orice transport care conține echipament militar va deveni o țintă legitimă pentru Forțele Aerospațiale Ruse.
Chinese amphibious tanks and marines storm a beachhead in an amphibious assault drill during the third phase of the Sino-Russian joint military exercise - Sputnik Moldova, 1920, 28.01.2023
Internațional
General american, avertisment grav: urmează un război cu China?
Fluxul de știri
0