Românii, vinovaţi pentru că sunt ortodocşi?
© Photo : Facebook / St Nicholas Romanian Orthodox Church -Troy, MIBiserică ortodoxă română
Abonare
Un istoric din Austria acuză România pentru ceea ce el numește drept un curent naționalist ortodox este foarte puternic și își exprimă dorința ca situația să fie diferită.
BUCUREŞTI, 10 ian – Sputnik, Marius Holdean. Istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt care predă în Austria este supărat că în România există un „curent naționalist ortodox foarte puternic”, potrivit unui interviu publicat pe portalul Punctul de Fierbere.
Schmitt consideră că în România ar trebui sărbătoriți nu cei care au luptat pentru păstrarea specificului național, ci aceia care s-au angajat „pe drumul unei normalități europene”.
Jens Schmitt critică faptul că România vrea să urmeze modelul polonez sau maghiar, care își apără cu strășnicie interesele naționale în fața Bruxelles-ului.
„Trecem printr-o fază prin care, din păcate, un discurs naționalist este instrumentalizat și folosit de către guvern și de către alți factori politici foarte influenți în România cu un scop evident: construirea unei Românii închise, cu legături slabe cu Occidentul. Un fenomen pe care-l putem observa și-n alte țări, că este modelul polonez, că este modelul maghiar, care, din păcate, sunt imitate și de România”, a spus Schmitt.
Profesorul vienez a criticat Biserica Ortodoxă și Academia Română pentru că apără valorile tradiționale:
„Biserica este unul dintre cei mai importanți factori nu numai în viața religioasă, ci și culturală, economică, socială și politică din România. Din păcate, în ultimii 30 de ani, deși existau curente critice în sânul său imediat după prăbușirea comunismului, Biserica nu a profitat de această șansă pentru a se democratiza. Dimpotrivă, a păstrat o structură internă foarte autoritară. Pe de altă parte, BOR a intensificat propaganda pentru apărarea valorilor tradiționale, referendumul pentru familie ș.a.m.d.”, mai spune istoricul.
El este supărat că acest curent naționalist ortodox este foarte puternic.
”Mi-aș dori ca situația să fie diferită. În momentul de față, însă, Biserica – și nu vorbesc despre cler în întregime, ci de felul în care este reprezentată oficial –, nu poate fi considerată, din păcate, un factor constructiv în crearea unei Românii mai democratice, liberale și deschise. Există chiar și riscul ca BOR să se orienteze spre Răsărit, spre Moscova; politica de vizite oficiale ale patriarhilor între Moscova și București este un semn în această direcție”, a lansat Schmitt acuzații la adresa BOR, încercând să discrediteze astfel ortodoxia românească.