Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Elveția creşte importurile de aur din Rusia, în ciuda sancțiunilor

© Sputnik / Pavel LisitsynЗолотые слитки
Золотые слитки - Sputnik Moldova, 1920, 04.01.2023
Abonare
Datele de la vămile din Elveţia au arătat că, doar în noiembrie, aur în valoare de sute de milioane de dolari a intrat în această țară din Rusia.
BUCUREŞTI, 4 ian – Sputnik. Volumele comerciale dintre Rusia și Elveția au crescut de când au fost impuse sancțiunile legate de Ucraina menite să izoleze Moscova, a relatat ziarul Tages Anzeiger săptămâna trecută, citând datele vamale elvețiene.
Ziarul a constatat că exporturile elvețiene, dominate de produse farmaceutice, au crescut cu 19%, în timp ce importurile din Rusia au urcat cu 54% de la începutul anului.
Se relatează că o astfel de creștere considerabilă a exporturilor rusești are legătură cu creşterea transporturilor de aur, care sunt supuse unor sancțiuni specifice în Elveția. În august, țara s-a alăturat restricțiilor impuse de UE, care interzic comerțul cu aur şi cu produse de aur rusești, ceea ce aparent a avut un impact redus asupra importurilor de metal din țara sancționată, a mai arătat ziarul.
Potrivit datelor de la serviciile vamale elvețiene, 6,4 tone de aur din Rusia în valoare de CHF344 milioane (370 milioane dolari) au ajuns în noiembrie în ţară. Identitatea cumpărătorului nu a fost însă clară. Ziarul a sugerat că o mare parte din aur a intrat în Elveția – un centru global major pentru procesarea metalului prețios –, prin intermediul unor țări terțe și pretinzându-se că provine din Dubai.
Între timp, Asociația Elvețiană a Producătorilor și dealerilor de metale prețioase a declarat pentru ziar că nu are relații comerciale legate de aur cu Rusia.
În iulie, UE a adoptat al șaptelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care au inclus interdicția „cumpărării directe sau indirecte, importului sau transferului de aur şi de bijuterii de aur” provenind din Rusia și, de asemenea, a interzis exporturile din Rusia către bloc. Restricțiile vizează, totodată, exporturile de articole de aur procesate într-o țară terță.
Fluxul de știri
0