Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Bolton „urechează” Turcia, Franța și Germania pentru că nu se subordonează intereselor SUA

© Sputnik / Miroslav RotariJohn Bolton
John Bolton - Sputnik Moldova, 1920, 03.01.2023
Abonare
Un „greu” din rândurile neoconservatorilor americani vrea ca Turcia să fie exclusă din NATO din pricina relațiilor sale prea apropiate cu Rusia.
CHIȘINĂU, 3 ian - Sputnik, Bogdan Duca. John Bolton, care a fost activ în administrațiile Reagan, Bush Sr., Bush Jr.și Trump, ocupând funcții legate de armată și securitate națională, este cunoscut ca fiind unul din cei mai ”hard” neoconservatori de la Washington și un adept al războiului.
Acesta, potrivit cotidianului britanic Telegraph, a avertizat asupra ”slăbiciunilor” din interiorul NATO, care ar putea să ducă la înfrângerea alianței controlate de americani în Ucraina. ”Verigile slabe” ale alianței ar fi, în opinia lui Bolton, Germania, Franța și Turcia.
Germania a fost criticată de influentul neocon american pentru că, deși a promis că va cheltui mai mult pentru înarmare, lansând chiar un program de înarmare de peste 100 de miliarde de euro, cheltuielile cu protecția economiei și protecția socială au avut totuși prioritate.
Exponent al industriei de război americane, Bolton a criticat și faptul că Germania tergiversează birocratic contractarea de achiziții de avioane F-35 de la americani.
Nici Franța nu a scăpat criticilor politicianului american care și-a exprimat intenția de a candida pentru prezidențialele din SUA de partea republicanilor.
Franța și președintele Macron sunt ”vinovate”, în opinia politicianului american pentru că acordă prioritate soluțiilor diplomatice celor militare. De asemenea, Bolton a acuzat pe Macron că a preluat retorica Moscovei, atunci când a vorbit despre legitimitatea îngrijorărilor Federației Ruse cu privire la expansiunea spre est a NATO.
Însă ținta cea mai puternică a criticilor lui Bolton a fost Turcia, acuzată că, deși membră a NATO, a rămas unul din cei mai puternici parteneri economici ai Federației Ruse.
De asemenea, Bolton a acuzat Ankara că a acordat un ajutor militar limitat regimului de la Kiev, prin comparație cu celelalte state NATO.
Însă ”crima“ cea mai mare a Turciei este aceea că, asemenea Franței, acordă prioritate diplomației și că a găzduit și mai multe negocieri la nivel înalt în anul 2022.
De aceea, Bolton crede că excluderea Turciei din NATO ar fi o soluție viabilă, în cazul în care Ankara nu se va ”cuminți” și se va subordona intereselor americane.
În opinia lui Bolton, anul 2023 va fi ”anul decisiv” care va arăta dacă NATO (adică SUA și sferele sale de influență) mai poate fi arbitrul mondial.
Lupte în Ucraina - Sputnik Moldova, 1920, 03.01.2023
Internațional
România, atrasă în jocuri tot mai periculoase: va produce obuze pentru Ucraina
Fluxul de știri
0