Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Noii miniștri ai Economiei și Mediului au depus jurămintele

© Sputnik / Rodion StepanchukDumitru Alaiba și Rodica Iordanov
Dumitru Alaiba și Rodica Iordanov - Sputnik Moldova, 1920, 18.11.2022
Abonare
În această dimineață, la Președinție a avut loc ceremonia de învestire în funcție a doi noi miniștri.
CHIȘINĂU, 18 nov – Sputnik. Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, și Ministra Mediului, Rodica Iordanov, au depus în această dimineață jurămintele. Ceremonia de învestire a avut loc la Președinție, în prezența președintelui Maia Sandu și prim-ministrului Natalia Gavrilița.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apar democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a țării”, a declarat ministrul Economiei.
Președintele Republicii Moldova le-a urat succes noilor miniștri, al Mediului și al Economiei, și le-a spus că așteaptă acțiuni curajoase și prompte.

„Domnilor miniștri, bine ați venit în echipă. Domnule ministru Alaiba, sunt sigură că împărtășiți îngrijorările cu privire la situația în domeniul economic… Aștept acțiuni curajoase și prompte. Doamna ministru Iordanov, vă cunosc ca un luptător înflăcărat pentru rezolvarea problemelor de mediu… Sper să vedem progres în viitorul apropiat. Vă urez succes”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că premierul Natalia Gavrilița a anunțat, la începutul ședinței Guvernului din 16 noiembrie, că ministrul Economiei Sergiu Gaibu și-a dat demisia. Șefa Cabinetului de miniștri a confirmat că noul ministru al Economiei va fi deputatul PAS Dumitru Alaiba, iar secretara de stat de la Ministerul Mediului, Rodica Iordanov, va fi învestită în funcția de ministru a aceleiași instituții. Asta după ce timp de o lună de zile, interimatul acestei funcții a fost asigurat de ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
Președintele Maia Sandu - Sputnik Moldova, 1920, 17.11.2022
Politică
Judecătorii din sectorul Centru din Capitală în cer socoteală președintelui Sandu
Fluxul de știri
0