Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Protest la Judecătoria Ciocana: Oamenii au cerut "Libertate deținuților politici"

© Sputnik / Osmatescoprotest
protest - Sputnik Moldova, 1920, 22.10.2022
Abonare
Susținători și membri ai partidului de opoziție Șor s-au adunat astăzi la un nou protest, însă astăzi au protestat lângă Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
CHIȘINĂU, 22 oct - Sputnik. Sute de membri și susținători ai Partidului „ȘOR” au organizat, în această dimineață, un protest la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în susținerea reprezentanților formațiunii, reținuți joi de către Procuratura Anticorupție.
Protestatarii spun că oamenii sunt nevinovați și că au fost reținuți la comanda regimului PAS, care vrea, în aceste fel, să descurajeze protestele antiguvernamentale.

„Acțiunile Poliției, SIS, Procuraturii, sunt îndreptate împotriva protestatarilor, pentru a suprima valul protestatar. Pentru a le închide gura oamenilor. Doar că oamenii nu se vor opri, nu vor tăcea, vor protesta în continuare. Pentru că avem cele mai mari prețuri la gaz, energie electrică, produse alimentare, dar avem, în același timp, cele mai mici salarii și pensii. Poliția sare la noi cu bâtele, dar noi nu ne vom opri, pentru că ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici. Acești oameni, colegii noștri, care au fost duși la arest, sunt nevinovați”, a declarat Cristian Botnarenco, unul dintre liderii aripii tinere a Partidului „ȘOR”.

La rândul său, consilierul Consiliului municipal Chișinău din partea Partidului „ȘOR”, Serghei Burgudji, a declarat că singura vină a celor opt persoane reținute este că s-au opus regimului Sandu.
„Regimul a capturat toate instituțiile statului. Procuratura e în buzunarul lor, poliția e în buzunarul lor, judecătoriile sunt în buzunarele lor. Am intrat în sala de judecată și am văzut modul în care își bat joc de ei. Colegii noștri nu au făcut nimic altceva decât să fie împotriva acestui regim. I-au reținut pe sărmanii oameni, pentru a ne închide gura. Atâta timp cât suntem împreună, suntem o forță de neînvins”, a adăugat Burgudji.
Prezent la protest, deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, a spus că acuzațiile Procuraturii Anticorupție nu au niciun fundament juridic, iar reținerea lor a fost ilegală.
„Vă vorbesc în calitate de jurist, acești oameni au fost reținuți ilegal. Nu au niciun argument. Ceea ce li se impută nu are nicio treabă cu legea. Pentru că au văzut că nu pot face nimic cu Marina Tauber, s-au apucat de liderii regionali ai Partidului „ȘOR”. Am vorbit cu ei. Sunt puternici și încrezători în victoria lor. Vreau să le transmitem că suntem alături de ei și îi asigurăm de toată susținerea noastră. Suntem în centrul Europei, dar parcă am fi undeva prin Somalia. Acest regim dictatorial al Maiei Sandu trebuie să plece. Demisia PAS, demisia Maia Sandu! Judecătorii care examinează astăzi demersul procurorilor de buzunar ai Maiei Sandu de a-i încarcera pe acești opt oameni, trebuie să înțeleagă că, în cazul în care îi vor băga după gratii, vor comite un abuz, iar pentru asta vor plăti conform legii”, a adăugat Fotescu.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în total, au fost reținuți 24 de lideri regionali ai formațiunii. Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, acuză regimul Sandu de furtul a 5,5 milioane de lei de la cetățenii Republicii Moldova. Este vorba despre banii destinați pentru transport și hrană, pe care Ilan Șor le-a transmis cetățenilor, ca să poată participa la protestele antiguvernamentale.
Următorul protest național antiguvernamental va avea loc duminică, 23 octombrie, ora 15:00, în Piața Marii Adunări Naționale.
Protest - Sputnik Moldova, 1920, 21.10.2022
Politică
Partidul „ȘOR” organizează duminică un nou protest și cheamă socialiștii să se alăture
Fluxul de știri
0