Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Parlamentul se întrunește astăzi în ședință: Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Parlament - Sputnik Moldova, 1920, 07.07.2022
Abonare
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi.
CHIȘINĂU, 7 iul - Sputnik. Biroul permanent a aprobat miercuri ordinea de zi pentru următoarele ședințe plenare ale Parlamentului din perioada 7-14 iulie. Astfel, membrii Legislativului urmează să examineze acordurile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova privind acordarea asistenței macrofinanciare pentru țara noastră în valoare de 150 de milioane de euro.
Pe ordinea de zi a mai fost inclusă ratificarea Contractului de credit dintre Agenția Franceză pentru Dezvoltare și țara noastră, în sumă de 15 milioane de euro, dar și ratificarea Acordului de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în vederea realizării proiectului ”Securitatea furnizării gazelor naturale”.
De asemenea, vor fi propuse spre adoptare proiectul de lege privind dreptul de autor și drepturile conexe și inițiativa legislativă care prevede facilitarea confiscării extinse a averilor acumulate prin acte de corupție.
Tot în lectură finală va fi examinată modificarea Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice.
În ședința plenară vor fi examinate proiectul de hotărâre privind demisia deputatului Dorel Iurcu, dar și inițiative legislative ce vizează modificarea mai multor acte normative. De asemenea, Comisia Electorală Centrală va prezenta Raportul pentru anul 2021 despre finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
Orașul Bălți - Sputnik Moldova, 1920, 06.07.2022
Societate
„Barza Albă” va deveni parte a patrimoniului cultural național
Fluxul de știri
0