Noile tarife la energia electrică au intrat în vigoare - detalii
© Sputnik / Mihai CarausElectricitate
© Sputnik / Mihai Caraus
Abonare
Noile tarife la energia electrică pentru consumatorii din nordul și centrul țării au intrat în vigoare.
CHIȘINĂU, 10 iun - Sputnik. Noi tarife pentru plata energiei electrice de către consumatorii casnici din regiunile de nord și centru ale Republicii Moldova au fost publicate în „Monitorul Oficial” și au intrat în vigoare.
Astfel, următoarele prețuri reglementate de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., diferențiate în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali sunt;
200 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele de transport;
214 bani/kWh - la punctele de ieșire din rețelele de transport;
216 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV);
230 bani/kWh - de tensiune medie (6–10 kV), cu 44 bani/kWh sau 23,5 % mai mult decât prețurile anterioare;
264 bani/kWh - de tensiune joasă (0,4 kV), cu 47 bani/kWh sau 21,6 % mai mult decât prețurile anterioare.
Urmare a analizei calculelor prețurilor prezentate de titularii de licențe, ANRE a constatat existența unor factori obiectivi care conduc la necesitatea revizuirii costurilor din componența prețurilor reglementate de furnizare a energiei electrice pentru anul 2022, printre care cei mai importanți sunt:
majorarea prețului mediu ponderat de procurare a energiei electrice de la furnizorii externi și CTE Moldovenească, achiziționată prin S.A. „Energocom”, de la 98 bani/kWh până la 1,21-1,24 lei/kWh;
creșterea cuantumul indicelui prețurilor de consum mediu anual pentru anul 2022 în conformitate cu prognoza indicatorilor macroeconomici, de la 6,9 % până la 21,9 %;
modificarea valorii medii anuale a cursului de schimb valutar pentru anul 2022, cu aplicarea valorii de 18,36 lei/dolar, care reprezintă valoarea medie efectivă înregistrată în perioada de la începutul anului curent;
creșterea deficitului tarifar înregistrat în perioada ianuarie-mai 2022, mărimea căruia în cazul Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. a constituit 684,0 mil. lei, iar deficitul tarifar înregistrat de către S.A. ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord” – 169,9 mil. lei.