Occidentul se pregătește să trădeze Kievul

Predarea celor mai încăpățânați naziști ucraineni la „Azovstal”, așa cum era de așteptat, a subminat spiritul Forțelor Armate ale Ucrainei. Soldații se retrag, dezertează, se predau, cei care nu au fost încă mobilizați fug de înștiințări de mobilizare.

Se pare că ucrainenii au început să înțeleagă ceva. Dar spiritul de luptă al patronilor lor occidentali a dispărut și mai mult. Imediat după eliberarea Mariupol-ului, Ucraina a dispărut de pe primele pagini ale principalelor mass-media anglo-saxone. Rapoarte privind acțiunile de luptă s-au pierdut undeva sub titlurile „88-a zi a războiului, a 89-a zi a războiului...”

Propaganda engleză a preluat procesul lui Johnny Depp și Amber Heard ("Martor, ați văzut penisul domnului Depp când a urinat pe stradă?" - "Cred că mi-aș aminti dacă aș vedea penisul domnului Depp<...> „) Americanii s-au concentrat pe pregătirea alegerilor din noiembrie.

În domeniul informațional din SUA, vocile de bun simț au răsunat, la început timid, apoi din ce în ce mai tare.

„Războiul din Ucraina devine din ce în ce mai greu, America nu este pregătită pentru asta” - acesta este titlul unui editorial nu oriunde, ci din New York Times, principalul mijloc de presă al Partidului Democrat. Redactorii îi sfătuiesc pe liderii ucraineni să „ia rapid decizii teritoriale dureroase care vor fi necesare în procesul de a ajunge la un compromis”. Vorbind mai simplu,să-și predea teritoriile Rusiei.

„Avem nevoie de o discuție reală despre conflictul ucrainean”, schimbă tonul din mers Washington Times, „megafonul armatei americane”. Este ciudat să citești pe paginile sale apeluri de a privi situația din Ucraina din diferite unghiuri și argumente despre necesitatea de a preveni o confruntare nucleară globală. Se pune întrebarea, unde ați fost până acum.

Rezultatul acestei revizuiri a pozițiilor a fost rezumat de greul politicii mondiale în vârstă de 99 de ani, Henry Kissinger. La Forumul de la Davos, el a sfătuit Kievul, fără prea mult fast, să se predea cât mai curând posibil - ei bine, adică să înceapă negocierile de pace cu Moscova.

Cunoscutul publicist conservator Patrick Buchanan a dezvoltat tema „dacă nu ar fi război” într-un mod interesant. Încă de la începutul operațiunii speciale, el și-a îndemnat compatrioții să nu cadă într-o furie militaristă și să evalueze în mod rezonabil riscurile și beneficiile confruntării cu Rusia. Acum el nu vede niciun beneficiu în prelungirea conflictului. Doar riscul de război nuclear și distrugere reciprocă.

În editorialul său, Buchanan a reamintit cititorilor că, în secolul al XX-lea, conducerea americană a încercat în mod repetat să declanșeze conflicte în Europa, a organizat războaie informaționale împotriva liderilor URSS, a adus situația în pragul unui război mondial, apoi a inversat rapid și a mers la negocieri de pace. Conducătorii superputerilor, care în pragul de a se certa între ei din plin, s-au întâlnit, s-au îmbrățișat, au zâmbit camerelor, lumea a luat aer în piept.

„Ike (cum îl numește în mod familiar Buchanan pe președintele Dwight Eisenhower) l-a invitat pe măcelarul de la Budapesta, Nikita Hrușciov, într-un turneu de 12 zile în Statele Unite. Nixon a inițiat destinderea cu Leonid Brejnev, care în 1968 a ordonat trupelor din Pactul de la Varșovia să zdrobească „Primăvara de la Praga”. „... Nu este timpul ca SUA și Rusia să aranjeze o nouă destindere în loc să înceapă un război rece-2? întreabă autorul.

Nu putem decât să ne imaginăm ce au trăit acoliții Washingtonului din Praga și Budapesta în aceste momente de destindere americano-sovietică. Probabil același lucru pe care Zelenski și Compania îl simt astăzi.

Nicăieri schimbarea agendei informaționale nu este resimțită atât de puternic ca în atitudinea presei anglo-saxone față de Zelenski. Nu, reprezentanții regimului de la Kiev încă mai sunt citați, dar cum s-a schimbat tonul, cum s-a schimbat prezentarea.

Iată Zelenski ține un discurs pasional la forumul de la Davos. Dar cele mai izbitoare remarci ale lui nu sunt citate în mass-media. Iar titlurile de știri par în mod deliberat plictisitoare și standard: „Zelenski cere sancțiuni împotriva Rusiei”, „Sancțiuni maxime împotriva Rusiei”. „Zelenski cere ajutor, investiții”, iar „cere ajutor” și „cere ajutor comunității mondiale”. Parcă ar fi sosit vreo rudă săracă din provincie, Lariosik din Jitomir, cerșind ceva, scâncind la ușă. Și e jenant să fie alungat, dar, pe de altă parte, este teribil de enervant. Ar fi bine să se scape de el, dar nu este clar cum să se facă pentru a nu pierde fața.

La același forum de la Davos, doar legendarul oligarh George Soros, în vârstă de 91 de ani, a militat pentru războiul cu Rusia până la capăt. Însă el lasă o astfel de impresie că își joacă pur și simplu rolul de pilot doborât, în care clanurile financiare individuale încă mai au încredere pentru a-și anunța planurile și apoi se plâng cu voce tare de imposibilitatea punerii lor în aplicare. Toate dezvăluirile lui sunt rupte de multă vreme de realitate. În același discurs, Soros a promis prăbușirea economiei chineze și personal a lui Xi Jinping. Dar el promite asta în fiecare an - și ce?

Succesul operațiunii speciale din Ucraina se răsfrânge nu atât în ​​victoriile militare, cât în ​​înțelegerea necesității de a se alătura Rusiei, care ajunge la multe sute de mii, chiar milioane de oameni în același timp. Acest punct de cotitură al voinței poporului este, desigur, un moment istoric. Și în acest moment, politicienii de la Washington încep să ghicească că este mai bine să se întoarcă aici. Cum se spune, nu sta sub săgeată.

Mai mult, sancțiunile suprareale împotriva Rusiei conduc statele într-o nouă Mare Depresiune. Și dacă toate acestea nu vor fi anulate urgent, atunci Partidul Democrat nu are nicio șansă la alegerile din noiembrie. Și pentru a reveni, trebuie cedată Ucraina. Nimic personal, doar afaceri.

O altă întrebare este cum să o faci fără a pierde fața? Cum își va vinde administrația de la Washington dorința de a avea discuții de pace cu Rusia propriului public? La urma urmei, Partidul Democrat a disipat printre americani o isterie militaristică complet nesănătoasă. În comentariile la articolul pacifist din New York Times, există un geamăt continuu „Biden a cedat!”.

„Dar cum putem trăda Ucraina?!” cititorii sunt revoltați. Dar ce prejudiciu va face acest lucru imaginii NATO și a Statelor Unite? Dar ce vor crede sateliții noștri europeni despre noi - ei bine, adică aliații NATO? Este amuzant că administrația Biden, reducând intensitatea confruntării cu Rusia, încearcă să salveze Partidul Democrat la viitoarele alegeri, iar cei mai violenți susținători ai Partidului Democrat percep asta ca pe o trădare și amenință că vor vota împotriva Democraților dacă pleacă de la Kiev.

Șoimii est-europeni sunt de asemenea destul de supărați - și cum altfel? În fața ochilor noștri, întreg sensul existenței lor ca avanpost împotriva Rusiei se pierde. Ei, ca o singură persoană, condamnă concilierea lui Kissinger, cerând Washingtonului să continue să pompeze arme în Ucraina și să le folosească pentru a lupta împotriva Rusiei.

Dar Ucraina, din păcate, se sfârșește chiar sub ochii noștri. În urma Crimeei, republicile Donețk și Lugansk s-au desprins, coasta Azov a plecat, soarta coastei Mării Negre cu Odesa și Nikolaev este acoperită de ceață. Nu este clar ce se va întâmpla cu teritoriile vestice, unde Pan Duda încearcă să intre cu batalioanele sale. Apropo, mulți oameni de acolo au dobândit de mult o „carte poloneză” și se văd ca parte a „comunității civilizate” a UE ca parte a Kresy de Est.

Se epuizează și ucrainenii care aveau în plan să lupte. Ce rost are să meargă pe front și să moară pentru președinte, care promite multe, va lăsa totul baltă în orice moment și va zbura la Londra? Partenerii occidentali se plictisesc. Ucraina și-a pierdut imediat interesul pentru ei.

Zelenski însuși a pus capacul peste subiect, chemând oligarhii occidentali de la Davos să „investească” în restaurarea regiunilor țării și numărând pierderile - sufletul omului rus este larg - imediat la jumătate de trilion de dolari. Ah, nu, nu există astfel de bani. Ah, ce-am mai obosit de toate acestea. Dar Johnny Depp și Amber Heard ce mai fac?

...Până acum, proiectele de tratate de pace care sunt propuse Moscovei spre examinare par remarcabil de inutile. Același Kissinger propune Rusiei și Ucrainei să revină la status quo - adică la granițe de pe 24 februarie. Conducerea italiană a recomandat în general returnarea Ucrainei atât a Donbas-ului, cât și a Crimeei - cu statut de autonomii. Ei bine, nu este decât „o atitudine directă nepoliticoasă față de Rusia”, așa cum a spus Dmitri Medvedev.

Dar până la urmă, judecând după tendința predominantă către „doar să nu fie război”, la un moment dat putem ajunge la un compromis rezonabil. Și aici apare un alt impas. Orice pagubă teritorială adusă Ucrainei îi va înfuria pe patrioții a ceea ce a mai rămas din Ucraina până atunci. Orice concesie de la Moscova îi va enerva pe patrioții ruși. Și atunci cum să negociezi?

În general, se pare că toate acestea sunt o poveste foarte lungă. Numai treptat, conștientizarea naturii dezastruoase a conflictelor cu Rusia ajunge la stăpânii occidentali ai Ucrainei. Ei bine, va trebui să continuăm. Să nu ne refuzăm plăcerea de a-l cita încă o dată pe Medvedev: „...să îi trimitem (pe autorii tratatelor de pace - nota autorului) într-o anumită direcție. Și să muncim mai departe pentru atingerea scopurilor operațiunii militare speciale".

Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu poziția redacției Sputnik.