Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Panglica Sfântului Gheorghe, interzisă în Republica Moldova

© Public Domain / Parlamentul Republicii MoldovaȘala de ședințe a Parlamentului RM
Șala de ședințe a Parlamentului RM - Sputnik Moldova, 1920, 07.04.2022
Abonare
În Moldova sunt interzise panglicile, semnele sau literele care promovează acțiuni de agresiune militară.
CHIȘINĂU, 7 apr - Sputnik. Panglicile, semnele, literele sau combinațiile acestora, ce sunt folosite în calitate de elemente distinctive ale agresiunii militare ruse din Ucraina, sunt interzise pe teritoriul Republicii Moldova. Un amendament la Codul contravențional a fost votat în acest sens pe 7 aprilie, de către deputații moldoveni.
Potrivit noilor modificări ale legii, cei care nu vor respecta legislația și vor utiliza semnele distinctive ale războiului pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi amendați.
Astfel, se va sancționa cu amendă de la 90 la 180 de unități convenționale sau cu muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore aplicate persoanei fizice și amendă de 180 până la 360 de unități convenționale pentru persoanele juridice.
“În contextul războiului din Ucraina și a anumitor semne, litere, coduri care sunt folosite în agresiunea militară împotriva Ucrainei. Aceste semne sunt utilizate și pe teritoriul Republicii Moldova și ele justifică agresiunea militară asupra Ucrainei am considerat de cuviință să modificăm legislația pentru a nu permite glorificarea lor pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp.
Pe de altă parte, vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea a declarat în cadrul unui briefing de presă că cei care vin cu asemenea inițiative trebuie să cunoască baza normativă deja existentă în Moldova, inclusiv legile fizicii care prevăd, printre altele, că pentru fiecare acțiune din natură există o reacție egală și opusă.
„Altfel spus, dacă le interzici oamenilor să scrie și să gândească – ei vor scrie și vor gândi, și dacă vom interzice purtarea panglicii Sf. Gheorghe, tot mai multă lume o va purta. Suntem încrezuți că pe 9 Mai majoritatea cetățenilor vor veni ca și în anii precedenți să participe la evenimentele care se desfășoară tradițional”, a spus Batrîncea.
Parlament - Sputnik Moldova, 1920, 07.04.2022
Politică
„Legea dezinformării”, votată cu scandal în prima lectură: Ce prevede
Fluxul de știri
0