Europa aplică o lovitură dublă Rusiei: Care va fi răspunsul?

Nu este deloc surprinzător că anglo-saxonii - SUA și Marea Britanie - vor ca războiul din Ucraina să continue cât mai mult posibil: ei au fost interesați inițial să ofere Rusiei un „al doilea Afganistan”, împiedicând astfel Rusia să scoată Ucraina din lanțul occidental, sau cel puțin să facă ca Rusia să plătească pentru ea un preț maxim. Pe parcurs rezolvă și a doua problemă - își măresc influența asupra Europei, geopolitic (prin măsuri militare și economice, inclusiv prin furnizarea de gaze americane), punând Lumea Veche într-o poziție și mai dependentă. Europa în această situație se dovedește a fi o victimă - nu a amenințării mitice rusești, ci a unui joc anglo-saxon extrem de specific.

Dacă această combinație simplă este înțeleasă de întreaga lume - de la chinezii departe de Europa până la arabi, atunci ar trebui ca și însăși UE să aibă anumite îndoieli vagi în legătură cu acest lucru. Adică, Uniunea Europeană ar trebui să fie cea mai interesată de încheierea rapidă a ostilităților din Ucraina, pentru a-i priva pe anglo-saxoni de un motiv pentru a spori atacurile informaționale asupra livrărilor de energie rusești către UE și astfel să slăbească coarda atlantică.

Este cu atât mai surprinzător că liderii Europei pariază tot mai mult pe prelungirea ostilităților, fără să-și dea seama unde va duce acest lucru în cele din urmă.

Mâine vor merge la Kiev liderii UE - șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șeful diplomației europene, Josep Borrell. Vor merge să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia și să sprijine nu moral, ci material, adică cu furnizarea de arme. Deși Uniunea Europeană spune că încearcă să evite un conflict direct cu Rusia, subliniază constant că nu vor înfrângerea Ucrainei și, prin urmare, vor crește aprovizionarea cu arme la Kiev. Dar ce rost au aceste livrări? Crede Bruxelles că Rusia va opri operațiunea? Mizează ei pe victoria Ucrainei? Este clar că atunci când SUA și Marea Britanie doresc ca ostilitățile să continue cât mai mult posibil, este în beneficiul lor. Dar care este scopul Uniunii Europene?

Josep Borrell a explicat miercuri în Parlamentul European că UE nu este indiferentă de rezultatul conflictului și, prin urmare, va căuta să rezolve criza „cât mai curând posibil, dar nu cu orice preț”:

„Au fost exprimate opinii că cea mai bună modalitate de a pune capăt conflictului cât mai curând posibil ar fi oprirea furnizării de arme către Ucraina, dar când ostilitățile se vor termina, care va fi rezultatul? Dacă totul se va termina cu o țară distrusă și învinsă, cu milioane de refugiați și mii de morți, atunci nu asta ne dorim De aceea, trebuie să continuăm să înarmăm Ucraina. Trebuie să aplaudăm mai puțin și să ajutăm mai mult. Ucrainenii se așteaptă la noi aprovizionare cu arme și o facem. <. ..> Trebuie să continuăm să înarmam Ucraina fără a intra într-o escaladare care implică tot mai multe țări. Acest tip de conflicte sunt câștigate prin arme și slăbirea economică a inamicului”.

Adică, Uniunea Europeană, de fapt, se autointitulează în mod deschis parte a conflictului, pentru că a declarat mai întâi un război economic total Rusiei, iar acum vrea să sporească livrările de arme către Ucraina. Totodată, Borrell spune că „ne aflăm într-o situație dificilă de echilibru”:

"Vrem să ajutăm Ucraina, dar nu vrem să ne implicăm în război. UE nu este o alianță militară, dar cred că ar trebui să ajutăm Ucraina. Facem tot ce putem, dar fără a trece liniile roșii, pentru ca conflictul să nu se extindă”.

Desigur, nici UE, nici Rusia nu vor un conflict militar direct, pentru că va fi un război între Rusia și NATO, adică oponenți cu arme nucleare. Dar UE nu consideră că este rușinos să sprijine Ucraina - este doar un fleac, doar o armă.

Este clar că nicio aprovizionare europeană nu va opri cursul operațiunii militare ruse. În primul rând, pentru că europenii nu au posibilitatea de a livra echipamente grele și avioane către pozițiile armatei ucrainene, unde au loc principalele bătălii, adică în Donbas. În al doilea rând, însuși nomenclatorul de livrări este destul de limitat - de exemplu, depozitele Bundeswehr nu sunt nesfârșite, așa că vorbim despre achiziționarea de arme special pentru Ucraina.

Și cu toate că nu va fi posibil să fie schimbat cursul operațiunilor militare, livrările europene pot prelungi agonia armatei ucrainene, și, respectiv, timpul de rezistență. Rusia va trebui să depună mai mult efort și bani pentru a distruge ajutorul occidental acordat Forțelor Armate ale Ucrainei, dar Moscova nu se va opri la jumătatea drumului. Adică, obiectivul Rusiei este clar - dar obiectivele UE ridică semne de întrebare.

Borrell spune că „este necesar să-i fie asigurată Ucrainei intrarea în negocieri cu Rusia dintr-o poziție de forță”. Adică, descifrând, să-și păstreze, printre altele, o armată puternică. Se pare că UE crede că Rusia mai poate fi forțată să abandoneze chiar și demilitarizarea Ucrainei? Miopie uimitoare.

Dacă însă europenii nu cred în acest lucru, atunci, furnizând arme, urmăresc același scop ca și anglo-saxonii: să tergiverseze ostilitățile cât mai mult posibil. Dar atunci să revenim la întrebarea principală - pentru europeni. De ce are nevoie Europa de un război îndelungat la granițele ei estice?

E benefic pentru ea? Nu.

O face mai puternică? Nu, o slăbește din toate punctele de vedere.

Îi crește dependența de forțele externe? Da, cu siguranță - și toată lumea știe cine sunt aceste forțe externe.

Cu cât luptele din Ucraina continuă, cu atât Uniunea Europeană se va transforma într-o anexă a NATO. Adică, proiectul atlantic va domina complet proiectul Europei continentale, iar ambițiile germano-franceze de a construi o Europă unită pot fi aruncate la coșul de gunoi al istoriei.

În orice caz, Rusia va întoarce Ucraina cu fața spre ea - fără a pierde, dar dimpotrivă, își va crește ponderea în lume. Europa nu numai că nu va menține Ucraina în sfera sa de influență, dar și va pune propriul ei viitor pe altarul ambițiilor anglo-saxone. Mai mult, acest sacrificiu nu va fi apreciat de anglo-saxoni, care îi consideră deja pe europeni drept sateliții lor. Mai mult, acest sacrificiu nu îi va ajuta nici pe anglo-saxoni să-și mențină proiectul global care se prăbușește.

Adică, Europa pur și simplu va pierde – mai întâi planurile cucerire a Ucrainei (și au fost - deși nu erau împărtășite de toți) și toate legăturile cu Rusia, apoi nivelul de trai actual, independența economică și ambițiile geopolitice. Și nici nu mai poate visa la autonomie strategică. Și acesta este doar începutul - mai multe vor veni. La urma urmei, Euro a fost deja discreditat (după înghețarea activelor rusești), iar legăturile cu China vor fi distruse treptat de anglo-saxoni (Borrell a recunoscut că recentul summit cu China a fost un „dialog al surzilor” și „ noi n-am ajuns nici la un acord "). Ce va rămâne din ponderea UE în lume?

Și ce se va întâmpla cu ea însăși, cu Uniunea Europeană — cine o va cimenta în condițiile confruntării constante cu Rusia și Războiul Rece cu China? Mai mult, cu lațul anglo-saxon pe sectorul energetic european - în contextul crizei economice și al scăderii potențialului de export al principalelor economii europene...

Acestea sunt întrebările la care trebuie să răspundă urgent conducerea Uniunii Europene într-un moment în care pariază pe prelungirea războiului din Ucraina, gândindu-se că asta dăunează Rusiei. Și fără a observa că, făcând asta, își strânge frânghia în jurul gâtului său.